Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a obținut duminică, 23 noiembrie, o victorie categorică cu scorul de 5-1 împotriva echipei ACS Minerul Dognecea, în etapa a XII-a a Ligii a IV-a!  Cele trei puncte ale Bogodințului au fost aduse de golurile marcate de Gomboș, Săndescu, Ponoran și Găman, ultimul autor a două reușite. De cealaltă parte, Minerul Dognecea a marcat golul de onoare prin B. Ciopraga!

„O victorie categorică, un meci controlat pe toată durata partidei, cu multe ocazii de poartă. Începem să jucăm exact ceea ce îmi doresc: să avem cât mai multă posesie, să facem un presing sus, să recuperăm mingea și imediat să finalizăm. La acest meci sunt mulțumit de toți băieții, au avut atitudine, au respectat exact ce le-am cerut. Felicit și echipa adversă pentru joc și fair-play, au o echipă bună, cu câțiva tineri interesanți, cu o galerie frumoasă și le doresc succes pe mai departe. Pentru noi urmează meciul de la Narcisa Zervești, o echipă foarte bună a campionatului nostru, în formă, care vine după 5 victorii consecutive. În primul rând îmi doresc să am toți jucătorii apți din punct de vedere medical. Consider că acesta a fost un aspect la care am suferit în prima parte a sezonului. Și am demonstrat și la acest joc, și în alte meciuri, că atunci când am avut lotul 100% valid suntem o echipă puternică, greu de oprit.”, a declarat antrenorul-jucător Andrea Săndescu.

Nera Bogodinț: Petruț, Nicolici, Banac, Popa, Vichente Marcu, Gomboș, Săndescu, Danci, Găman, Ponoran și Avramovici. Rezerve: Bud, Crețu, Ivașcu, Domil, Stoichescu, P. Marcu, Târna, Dumitru și Posaștiuc.

În etapa a XIII-a din Liga a IV-a de la finalul acestei săptămâni se vor disputa partidele: CS Oravița – Voința Vrani, Nera Bozovici – CSO Anina, Minerul Sasca Montană – Viitorul Armeniș, Minerul Dognecea – CSM Caransebeș, Narcisa Zervești – FC Nera Bogodinț, CSC Voința Șoșdea – CSC Dalboșeț și Moldova Nouă – Prolaz Carașova.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu