CARAȘ-SEVERIN – Aţi crezut că aţi scăpat de noi? Nu. Doar că sunt momente în care pamfletul nu îşi are locul sau inspiraţia ne mai și ocoleşte. Însă, zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Vrem să le luaţi cu atare, iar dacă vă supăraţi este problema voastră. Noi vi le oferim pentru că le ştim şi le scriem pentru că putem! Trataţi-le ca atare, fiţi bucuroşi că nu le facem articole, iar dacă nu vă amuză sau dacă nu le înţelegeţi, nu le mai citiţi!
✔️ Optimismul! Optimismul este cel care ne salvează! Ori de câte ori vorbim cu primarii din judeţ, oamenii ne spun despre problemele lor cu constructorii, despre lipsa banilor, despre greutăţile întâmpinate pe marginea ţevilor de apă şi canal şi multe altele. Dar, la finalul discuţiilor ne spun şi despre rugile din sat, că au fost reuşite sau că vor fi speciale. Foarte bine! Un brâu şi un pahar de ţuică bună îneacă orice amar.
✔️Bătăuşii de la Cănicea au vrut să fie liberi, nu pentru că îi deranjează arestul, dar cică ar mai fi ceva poliţişti neagresaţi în zonă. În plus, se spune că la nivelul IPJ se va face o propunere ca toţi poliţiştii debutanţi să fie trimişi o perioadă în zona Domaşnea, ca să se călească bine într-ale meseriei şi să devină poliţişti adevăraţi.
✔️Zilele acestea am aflat şi noi, oficial chiar, că la Poneasca, sau Schontal cum se spune în limba cehă, ar fi o comunitate de cehi. Am rămas uimiţi. Era o comunitate, dar pe la 1800 toamna, acum la Poneasca se zăresc doar vacile unor fermieri de prin Bozovici. Nici măcar vreo urmă de ceh bătrân, darmite vreunul reîntors de pe undeva, nici măcar să admire barajul de acolo, construit acum zeci de ani şi încă nedat în folosinţă…
✔️Încet, încet vom avea unicorni peste tot. Şi asta pentru că nu ne mai putem exprima normal, atunci când vorbim că investim, creştem o afacere. Noi creştem unicorni! Cel puţin, Sorin Maxim, directorul ADR Vest e tot cu gândul la unicorni. Cică până în 2029 vrea neaparat să vadă un unicorn crescut în Regiunea Vest…Să sperăm că iese alb de printre vremurile astea cenuşii!
✔️În sfârșit Alina Stancovici a învins, definitiv și irevocabil! Cam cât 2.049 de metri pătrați de asfalt, pe vremea ieftinelilor lui Dunca, sau cât garsonieră de 33 de metri pătrați prin orașul scumpit al lui Nelu Popa. Și nu, nu ne referim la prețurile de „cocaină“ de la City Center! La prima vedere, aproape 37.000 de euro pare o mică avere. Dar ce înseamnă ea pentru județ și spital, care o vor suporta? După formula lui Dunca – pe vremea căruia reparațiile la drumurile județene se făceau cu 90 de lei plus TVA pe metrul pătrat de asfalt, cu o grosime de 5 centimetri – s-ar pierde cei 2.000 de metri pătrați de asfalt. După calculele mai scumpe, județul n-ar pierde nici atât! O nimica toată, ce mai! Firimituri…
✔️Zilele trecute, mai mulţi oameni optimişti s-au adunat, au discutat idei despre cum să învie Furnalul. Şi după ce au vorbit şi au istorisit vreo două ore, s-a trezit directorul de la Cultură, domnul Vuiţa, şi a zis senin: Furnalul e mort! Aoleo! Păi toţi cei de acolo ştiau asta, dle Trifu! De aia vor să îl învie! Ce să mai zicem: în privinţa multora dintre cei care conduc diverse instituţii suntem pe drumul bun. Similar cu cel care duce către Furnal!
✔️Ca să-i împace pe fanii de la handbal, Boby a promis că-i va transfera pe cei mai răsăriți din trupa lui Bahan în echipa de fotbal, mai un gol cu mâna a la Maradona, mai o lovitură-n coaste la adversar, din astea… Ca să nu mai facă băieții garagațe prin presă pentru că-și cumpără singuri Revulsin și alte cele, iar la Boby figurează cu medicație de Bundesliga de handbal. Boby, ar trebui să mai iei nişte lecţii de la Naşu despre cum nu se fac nişte lucruri…
✔️Sub oblăduirea lui, România a reușit să dea în folosință sute de kilometri de autostrăzi, se lucrează la alte sute, iar tot cam atâția kilometri de drumuri de mare viteză sunt în licitație. Cât a reușit el, n-au reușit în 31 de ani dinaintea sa, după Revoluție, nici Băsescu, nici Orban, nici Drulă, nici toți miniștrii mai mult sau mai puțin memorabili la un loc. De Grindeanu zicem. Totuşi, cârcotașii din județ se plâng că am ajuns ultimii din țară ca infrastructură rutieră și că Grindeanu nu a reușit să lege județul de autostradă prin cei 50 de kilometri dintre Caransebeș și Lugoj. Dacă ar fi făcut-o, săreau restul cârcotașilor din țară, că și-a asfaltat drumul spre casă. O vorbă din bătrâni spune că femeia de serviciu n-are curat în casă, tâmplarul n-are nici scaune, electricianul are improvizații în locuință, coșarul are hornul înfundat, iar bucătarul mănâncă acasă mâncare reîncălzită. Așa și Grindeanu, face drumuri, dar nu acasă…
✔️„Ne lasă cu atâtea răni deschise“, spunea Dominic Fritz, primarul Timişoarei, la moartea lui Ion Iliescu. Ce răni o fi având omul ăsta, care la Revoluţie era un puşti de 7 ani, nu ştim?! Dar ştim că vibrează tare pe ritmuri mioritice, oferă vorbe de duh şi lecţii grele de viaţă, aşa cum numai România poate permite!
✔️Am aflat adevăratul motiv pentru care s-a desfiinţat echipa de handbal. Nelu avea nevoie de oameni la defrişările pentru instalaţia bobului de vară. Cum Apostol, Popescu, Bobar sunt nişte domni care ţin coada de la topor tot invers, era nevoie de băieţii de la echipă să pună umărul la o investiţie adevărată, nu tot să bată mingea degeaba pe te miri unde!
✔️Despre Caransebeş nu scriem nimic azi! Şefii oraşului au fost toţi prin concedii şi îi lăsăm să se odihnească în continuare!
P.S. Nu uitați! Acesta este un pamflet, tratați-l ca atare!