Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În cadrul unei conferințe de presă, antrenorul Marius Bahan și hadbaliștii de la CSM Reșița au scos în evidență toate neregurile de la echipă! Handbaliștii au subliniat că au fost nevoiți să-și achite singuri operațiile, RMN-urile, medicamentația, iar în toate deplasările echipa pleca în ziua meciului!

În ultimul sezon al Diviziei A, din cauza accidentărilor, au fost pe foaia de joc doar șapte handbaliști și doi portari. „Nu este un moment fericit pentru noi și nici nu mai avem nimic de pierdut. Vreau să se știe anumite lucruri, iar iubitorii handbalului merită adevărul și nu este așa cum l-au transmis cei de la club. Vreau să încep prin a spune faptul că dacă de o lună de zile i s-au cerut reduceri lui Cristi Bobar, de ce nu ne-a anunțat? Poate dacă aș fi știu cu o lună înainte, le-aș fi transmis băieților să-și caute echipe. Toate celelalte echipe au început pregătirea, și-au făcut transferurile, iar handbaliștii noștri au rămas pe dinafară. Bobar a transmis că s-a făcut o analiză. Cum a făcut acea analiză? Cu cine? Eu am fost antrenorul la handbal, am anumite statistici și puteam eu să-mi asum acel loc 7 din sezonul precedent, pe care l-am încheiat în 9 oameni, incluzând cei 2 portari. Din cauza accidentărilor din lot, mi-am dorit să le fac contract minim, de 250 de lei pe lună, juniorilor Șoavă și Lupitu și mi s-a transmis că nu este buget. Handbaliștii ar putea să spună dacă li s-a decontat vreun RMN, dar, din păcate, n-au primit nimic. Acești jucători nu s-au accidentat la schi, ci pe terenul de handbal și nu au avut decontate operațiile. De trei ani de zilă mă lovesc de refuzuri. Noi la întâlnirea cu Cristi Bobar la care nu a mai ajuns n-am fost patru persoane așa cum a spus, ci am fost toată echipă și încă doi părinți. Noi am vrut să ne spună în față faptul că nu se poate, dar nu a fost așa. Se știa de o lună că se va desființa. Noi ne-am dorit să facem această conferință ca să spunem lucrurilor pe nume. Perioada 2021/2022 a fost una bună, în care am promovat, am avut echipamente, mese, masteriale. După acel sezon a început vânătoarea personală pentru mine, deoarece am reușit să facem acest lucru. Sunt lucruri pe care nu le știe toată lumea, iar din acel moment au început refuzurile. În sezonul 2024/2025 m-au întrebat băieții, dintre cei accidentați, dacă să se schimbe înainte de meci ca să părem mai mulți pe bancă. Sar de la una la alta, iar în martie 2024, s-a cheltuit suma de 45.111 de lei pe echipamente. Care echipamente?”, a declarat Marius Bahan, antrenorul-jucător de la CSM Reșița.

Handbaliștii, la unison, au răspuns: „Am primit doar două tricouri și un șort de acea sumă!” „În afară de echipamentul din 2021, noi nu am mai primit nimic. Atunci am primit trening, tricou, șort și geantă.”, a completat Bahan.

Antrenorul susține că nici serviciile medicale n-au fost decontate, iar jucătorii au fost nevoiți să facă chetă. „Serviciile medicale din ianuarie-decembrie 2024 ar fi fost în valoare de 7.400 de lei. Nu știu nimic. Noi jucătorii am strâns cotizații lunare și ne-am cumpărat vitamine, medicamente și unguente.”, a spus Bahan. Acesta a fost completat de veteranul Lucian Ignat: „Am făcut o ședință în vestiar, iar la fiecare salariu am pus fiecare câte 20-30 de lei pentru vitamine și medicamente. Eu, în calitate de căpitan de echipă, strângeam acești bani, cumpăram cele necesare și le aduceam colegilor bonul. Ne-am cumpărat leucoplast, cremă de încălzire, apă pentru deplasare, benzi kineto și vitamine. Asta a fost situația. Trebuie să fiu corect și să spun faptul că salariile au fost la zi în toți acești ani”.

„Este o diferență între suma de 270.000 de euro bugetul de la handbal și ce am primit noi. Ultimul stat de plată al echipei de seniori pe o lună este 53.050 de lei. Adică, în jur de 10.000 de euro lunar, antrenori și jucători. Aici nu includem deplasările, care și alea erau făcute în ziua meciului. De asemenea, ca să închei, cred că am început să încurcăm atunci când am promovat în Liga Zimbrilor. Am vrut să jucăm, dar ni s-a transmis că nu este buget. Dacă chiar eu am fost problema, putea să țină copiii în Divizia A și să fi plecat eu.”, a încheiat Bahan.

JCS-Ștefan Moraru

1 Comentariu

  1. Nașu Borcică Reply

    Alooo, Poliția, DNA! Vă lasă reci furăciunile lu’ Bobiță?!

Adaugă comentariu