Caraş-Severin, Romania
CARAȘ-SEVERIN – Până la ora 17 s-au prezentat la urne cu 9.937 mai mulți alegători decât o făcuseră în urmă cu două săptămâni, la Turul I al prezidențialelor, dovadă a interesului crescut și, foarte posibil, a conștientizării mizei acestor alegeri!

Astfel, și-au exercitat în total dreptul la vot 88.768 alegători: 75.184 dintre alegătorii înscriși pe listele permanente, 12.520 alegători pe liste suplimentare, iar pentru 1.064 a fost solicitată urna mobilă. Prezența la vot a fost astfel de 35,21%, sub procentul înregistrat la nivel național, de 43,69%. A fost, de altfel, una dintre cele mai scăzute prezențe din țară, codașe fiind județele Satu Mare (34,73%) și Vaslui (30,33%)!

Prezența la Reșița, în municipiul reședință de județ, a fost de 33,01%, în timp ce la Caransebeș ajunsese la 34,81%. Cea mai mare prezență s-a înregistrat și de această dată în Băile Herculane – 75,65%, în celelalte orașe procentele de participare fiind următoarele: Oțelu Roșu – 35,75%, Oravița – 34,81%, Bocșa 28,45%, Moldova Nouă – 28,32% și Anina – 27,73%.
În mediul rural s-au înregistrat prezențe cu mult peste media națională și a județului astfel: Văliug – 63,10%, Brebu Nou – 59,08%, Zorlențu Mare – 58,80%, Brebu – 53,81% și Ciuchici – 50,11%.  Votarea în cele 364 de secții din județ se va încheia la ora 21:00.
Alegătorii care se vor afla la acea oră în sediul secţiei de votare, precum şi cei aflați la rând în afara secției, pentru a intra în localul de vot, vor putea să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23:59.
JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu