REȘIȚA – Asta își dorește conducerea CSM Reșița, ca partida din sferturile Cupei României să se joace la Reșița, contra unei echipe de Liga 1, în nocturnă!
„Mulțumesc primarului Ioan Popa pentru că a reușit să atragă o sponsorizare și vom avea în perioada imediat următoare turnicheți la stadion. În așa fel vom putea ști clar câte bilete se vând și nu se va mai putea intra la meciuri fără ca fiecare să achiziționeze câte un bilet. Vom face tot posibilul să aducem nocturna în sferturi și de aceea fac apel la suporteri să sprijine echipa. O mare parte a costurilor pentru o nocturnă o vom putea scoate din vânzarea de bilete. O nocturnă costă de la 70 de mii de euro în sus să fie doar închiriată și avem nevoie de suporteri pe stadion. Îmi doresc să jucăm acest meci din sferturi acasă, împotriva unei echipe de Liga 1.”, a spus Cristi Bobar, directorul CSM Reșița.
Pentru asta, CSM Reșița trebuie să treacă mâine, de la ora 13, de CSM Unirea Alba Iulia, echipa antrenată de Alexandru Pelici. Meciul se va juca pe stadionul din Valea Domanului! Trupa lui Pelici s-a întărit în această iarnă cu jucători de Liga 1 sau Liga 2 precum Cristi Bălgrădean (fost FCSB, CFR Cluj, Dinamo, UTA), Golofca (fost FCSB) sau Denis Golda (fost la Ripensia). Tot sub comanda lui Pelici evoluează și atacantul Ștefan Blănaru, și el fost jucător de prima ligă (Petrolul, Hermannstadt, Mioveni), născut chiar la Moldova Nouă!
JCS-Ștefan Moraru