Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Măsura face parte din strategia municipalității de sprijinire a educației și de încurajare a utilizării transportului public!

Consiliul Local al municipiului Reșița a adoptat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, o hotărâre privind modificarea unor tarife din contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local. Decizia vizează două aspecte principale: valabilitatea abonamentului lunar și emiterea gratuită a cardurilor de transport pentru categoriile sociale vulnerabile. Noua hotărâre stabilește că abonamentul va fi valabil timp de 30 de zile calendaristice din momentul achiziției, oferind astfel un avantaj clar utilizatorilor.

O altă măsură adoptată prevede menținerea gratuității pentru prima emitere a cardurilor de transport pentru categoriile sociale vulnerabile. Astfel, pensionarii, elevii, persoanele cu dizabilități, cazurile sociale și beneficiarii unor legi speciale vor primi gratuit primul card de transport. În cazul pierderii, deteriorării sau distrugerii acestuia, eliberarea unui nou card va costa 5 lei.

6.207 elevi din Reșița beneficiază, începând din acest an, de gratuitate la transportul public, primind cardurile de călătorie fără niciun cost. Pensionarii sunt scutiți de taxa de emitere a cardului de călătorie, dar se bucură de un abonament de transport la un preț semnificativ redus – doar 30 de lei pe lună, față de tariful standard de 100 de lei. Aceasta le oferă acces nelimitat la toate mijloacele de transport public.

Decizia vine în sprijinul categoriilor vulnerabile și face parte din eforturile administrației locale de a asigura un transport accesibil și eficient pentru toți reșițenii. Această schimbare este menită să crească accesibilitatea transportului public și să ofere condiții mai echitabile pentru toți călătorii.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu