Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Procentul mediu ponderat al creșterii salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale este de 12-15%!

Reunit în ședință de îndată, Consiliul Local a stabilit noul nivel al salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale utilizate în cadrul Primăriei, al direcțiilor și serviciilor publice subordonate CL. De o ajustare salarială cu 12-15% va beneficia întreg aparatul administrativ de circa 160 de persoane, cu începere de la data adoptării și comunicării noilor hotărâri.

„Primăria a devenit în ultimii doi ani o pepinieră pentru orice alte instituții sau entități publice din județ. Din dorința de a restrânge bugetul de funcționare, am ezitat să profităm de orice moment în care Guvernul sau Statul român ne-a dat dreptul să creștem salarizarea și am rămas într-o zonă destul de moderată. Comparând salarizările cu cele din Oradea, Cluj sau chiar Oravița, față de care eram cu 30% mai jos în medie ponderată, am concluzionat că trebuie să facem această ajustare, sau corecție pozitivă, pentru a încercă să oprim hemoragia de personal.“, a explicat primarul Ioan Popa adresându-se, în principal, grupului noilor consilieri PSD (foto).

Potrivit primarului, doar în ultimele șase luni au plecat circa 30 de persoane „la Mediu, la Statistică, Direcția Agricolă și alte entități, în principal pentru diferența de salariu iar, având în vedere presiunea pe rezultat foarte mare, unii dintre ei s-au dus și să se odihnească puțin“.

Chiar dacă probabil nu va fi vorba de odihnă în cazul a doi polițiști locali transferați la Jandarmerie, detaliul poate fi relevant în aprecierea transformării Poliției Locale pe parcursul ultimilor 8 ani. Până acum, aparatul Primăriei a trecut prin două restructurări: o primă reducere cu cca. 280 de persoane urmată, în luna aprilie a acestui an, de încă una cu cca. 60 de persoane.

„Deși am fost sfătuit să nu fac asta înainte de alegeri, mi-am asumat, văzând că sunt anumite creșteri pe funcționare și existând riscul de a nu avea suficientă finanțare pe investiții. Pe de altă parte, eu merg pe considerentul că mai bine lucrez cu mai puțini oameni și foarte performanți, decât să am o armată din care jumătate lucrează și jumătate se uită, iar cei care lucrează devin nefericiți văzând că câștigă la fel ca unii care nu fac nimic.“, a mai adăugat primarul Ioan Popa.

În opinia edilului, această regândire a salarizării, raportată și la eficiența activității actualei structuri, reprezintă o ajustare meritată pentru toți angajații Primăriei.

JCS-Walter Fleck