Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În urma numeroaselor sesizări și reclamații, la Reșița a fost reglementată organizarea, funcționarea și utilizarea spațiilor de joacă!

Hotărârea adoptată recent de Consiliul Local este menită să facă ordine, după ce municipalitatea a întâmpinat o serie de probleme mai ales cu adolescenții care luau locul copiilor în spațiile destinate acestora pentru joacă și agrement, în special seara și mult după ora 22. „Cetățenii ne-au sesizat că se mai bea, se mai fumează, se face un deranj acustic. E un regulament foarte clar, strict, pe înțelesul tuturor. Evident, vom avea și amenzi cu care vom încerca, prin coerciție, să limităm acest fenomen!“, a explicat primarul Ioan Popa.

Cele mai mari amenzi, potrivit Regulamentului, cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei, ar urma să se aplice pentru nerespectarea programului de funcționare al locurilor de joacă/agrement situate pe domeniul public și privat al municipiului. În cazul celor 15 locuri autorizate amplasate în cartierele de locuințe, programul este zilnic între orele 9-13 și 14-22 de la 1 martie la 30 septembrie, respectiv între 9-13 și 14-21 de la 1 octombrie la 28/29 februarie. Pentru cele 11 locuri autorizate amplasate în parcuri, programul este 8-24, pe tot parcursul anului.

Amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei vor fi aplicate pentru: utilizarea echipamentelor de joacă în alte scopuri decât cele pentru care au fost concepute; accesul/circulația/parcarea în perimetru a oricărui tip de vehicul/autovehicul (exceptând bicicletele, tricicletele, trotinetele pentru copii cu vârsta de sub 7 ani, însoțiți de părinți), deteriorarea (zgârierea, scrierea, vopsirea, murdărirea cu orice substanță), demontarea, mutarea, ruperea și distrugerea echipamentelor, gardurilor, panourilor informative, a mobilierului sau a materialului dendro-floricol; consumul de băuturi alcoolice în perimetru; accesul persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și/sau al substanțelor halucinogene; acoperirea panourilor de informare cu anunțuri publicitare, programe de evenimente, afișe electorale, grafitti etc.; introducerea de substanțe inflamabile, pirotehnice sau utilizarea focului deschis; folosirea unui limbaj vulgar, ton ridicat al vocii, a înjurăturilor și expresiilor jignitoare, precum și folosirea boxelor, a altor difuzoare și aparate care perturbă liniștea.

Amenzile cuprinse între 300-500 de lei sunt rezervate sancționării contravențiilor considerate a fi mai puțin periculoase, dar nu neapărat mai puțin deranjante: efectuarea nevoilor fiziologice; aruncarea de ambalaje, deșeuri, mucuri de țigări, coji de semințe; accesul cu animale de companie; practicarea jocurilor cu mingea în incintele care nu sunt prevăzute cu terenuri de sport; mutarea mobilierului sau nerespectarea instrucțiunilor de folosire a echipamentelor (limite de vârstă și de greutate). În acest sens, persoanelor cu vârsta mai mare de 14 ani sau a celor a căror greutate corporală depășește 54 kg le este interzisă folosirea echipamentelor de joacă.

JCS-Walter Fleck