Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sportivele legitimate la secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au cucerit 15 medalii la Cupa internațională „Alexandra Pavel”, desfășurată la Blaj! Cele 12 sportive de la clubul din Reșița au luat 5 medalii de aur, 7 medalii de argint și 3 de bronz!

Teodora Mudure, născută în anul 2017, a obținut locul I la fără obiect. Născută în 2016, Valentina Pușcaș a obținut locul I la obiectul coardă, iar Antonia Gavrilescu a luat locul II la fără obiect. De asemenea, Evelyn Jemănariu a obținut locul II la obiectul coardă.

La categoria sportive născute în 2015, Raysa David, la obiectul panglică, a obținut locul I, iar Bianca Vrăjitor s-a clasat pe locul II. Alexia Rabatin a obținut la fără obiect locul III.

La categoria junioare 2011, Daliana Făgăraș a obținut locul II la obiectul măciuci și locul III la minge, Ariana Timișan a fost pe locul II la cerc și pe locul IV la panglică.

Junioara Rebeca Grădinaru, născută în anul 2010, a ocupat locul I la minge și locul III la obiectul panglică.

Senioara Maria Făgăraș a obținut locul II la minge și locul III la obiectul măciuci, iar Ana Maria Mihalache a obținut locul I la cerc și II la obiectul panglică.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu