CARAȘ-SEVERIN – Pentru proiectul estimat la 489 de milioane de lei, Guvernul a alocat, miercuri, 229 de milioane din Fondul de Mediu!
Este, fără îndoială, o veste bună faptul că s-au găsit jumătate din banii necesari construcției gazoductului Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa, lung de 180 km, diamentrul DN400 și cu o capacitate de transport de 394 milioane mc/an! Ni se va repeta acest lucru în campania electorală atât de către reprezentanții PSD, întrucât premierul Marcel Ciolacu e cel care a semnat și a făcut anunțul, cât și de către reprezentanții PNL, întrucât Administrația Fondului de Mediu care va pune la bătaie banii se află în subordinea Ministerului Mediului, condus de liberalul Mircea Fechet. Evident, indiferent de cine își arogă meritele, o jumătate de finanțare este mai bună decât nicio finanțare! Rămâne de văzut, din punct de vedere tehnic, ce parte a lucrărilor ar urma să fie începută și acoperită cu acești bani și ce se întâmplă cu restul.
Construcția gazoductului se află în prezent pentru a treia oară în licitație, 6 oferte depuse pentru cele 4 loturi aflându-se în prima fază de evaluare până în 18 septembrie. O singură asociere de firme, având ca lider CIS Gaz SA din Sântana de Mureș a depus oferte pentru toate cele 4 loturi, în timp ce asocierile conduse de Gazpet Instal SRL din Ploiești și Moldocor SA din Piatra Neamț au depus oferte doar pentru câte un lot, respectiv 1 și 4.
Amplasamentul lucrărilor aferente Lotului 1 se află exclusiv pe raza județului Mehedinți, în extravilanul și intravilanul localităților Prunișor, Husnicioara, Căzănești, Sisești, Ilovăț și Bălvănești, iar valoarea estimată a contractului este de 130,2 mil. lei. Lucrările din Lotul 2, cu o valoare estimată la 114,9 mil. lei vor traversa teritoriul UAT Orșova, Godeanu, Balta, Podeni, Cireșu, Ilovița, Topleț și Mehadia, cele din Lotul 3 (118 mil. lei) Mehadia, Cornea și Domașnea, iar cele din Lotul 4 (126 mil. lei) Domașnea, Teregova, Armeniș, Slatina Timiș, Bucoșnița, Buchin, Turnu Ruieni, Caransebeș și Obreja.
Proiectul gazoductului are o poveste destul de zbuciumată, el fiind lansat în 2020, an în care a fost ridicat la rang de „importanţă naţională în domeniul gazelor naturale“ prin HG 616. Cu prilejul lansării proiectului, la Băile Herculane, directorul Transgaz, Ion Sterian, afirma că se va lucra astfel încât: „În anul 2024, să fie toată această conductă executată! Transgazul are bani bugetaţi pentru dezvoltarea reţelelor de transport de gaze şi pentru racordarea UAT-urilor!“
După cum s-a dovedit între timp, banii nu existau și nici ulterior nu s-a reușit obținerea unei finanțări din Fondul de Modernizare al UE. Când va fi dat în folosință (cândva, la 24 de luni după începerea lucrărilor), gazoductul va putea asigura alimentarea cu gaze naturale a localităţilor menționate, respectiv a circa 12.000 consumatori casnici, 136 instituţii publice (şcoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale, etc.) şi aproximativ 230 de agenţi economici în judeţul nostru.
JCS-Walter Fleck