Caraş-Severin, Romania

POJEJENA – Incendiul a fost stins. Potrivit ISU, miercuri seară mai exista un singur focar din cele patru, având o suprafață de 5 hectare, care a fost localizat și unde mai ardeau doar buturugi. La fața locului mai rămăseseră, pentru supraveghere, doar angajați ai Ocolului Silvic, incendiul fiind lichidat în totalitate miercuri seară, în jurul orei 20.20!

„După lichidarea incendiului de vegetație uscată și fond forestier, în total au fost arse aproximativ 50 ha vegetație uscată. După trei zile de luptă cu focul, pompierii cărășeni au lichidat incendiul izbucnit la vegetație uscată și fond forestier, într-o zona greu accesibilă, fără acces cu autospeciale de intervenție. Pentru sprijin, în acțiunile de stingere a incendiului, pe raza localității Pojejena, prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență, au intervenit și 2 aeronave tip Spartan ale Ministerului Apărării Naționale și lucrători/muncitori de la Direcția Silvică cu auto de teren, tractoare și mijloace genistice.“, transmite ISU „Semenic“. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Tot în 28 august, salvatorii au mai derulat 16 misiuni de acordare de prim ajutor calificat și de asistență de persoane, dar și o serie de alte misiuni de recunoaștere în teren și în sprijinul comunităților.

JCS-A.M.