CARAȘ-SEVERIN – Acestea vor acoperi 28 de comune din județ. Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a semnat marți, 13 august, contractul de achiziție a 28 de microbuze electrice cu o capacitate de 8+1 locuri, acestea urmând să fie livrate în termen de 3 luni!
Potrivit administrației județene, achiziția s-a făcut în cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii județului Caraș-Severin“ ce mai include și un al doilea lot, de 15 microbuze electrice, cu o capacitate de 16+1 locuri, al cărui contract se va semna în perioada următoare.
Inițiativa județului este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și implementată de către Consiliul Județean Caraș-Severin în parteneriat cu 39 de primării din județ. Este vorba de: municipiile Reșița și Caransebeș, orașele Anina, Oravița, Oțelu Roșu, Moldova Nouă și comunele Armeniș, Bănia, Băuțar, Berzovia, Bozovici, Brebu, Buchin, Bucoșnița, Carașova, Ciclova Română, Cornereva, Dalboșeț, Doclin, Dognecea, Ezeriș, Fârliug, Forotic, Grădinari, Iablanița, Lăpușnicu Mare, Lupac, Prigor, Ramna, Rusca Montană, Sacu, Sasca Montană, Slatina Timș, Târnova, Teregova, Turnu Ruieni, Vrani, Zorlențu Mare și Zăvoi.
Valoarea totală a proiectului este de 35.900.719,36 lei, din care valoarea asistenței financiare nerambursabile din PNRR (fără TVA) este de 30.168.671,73 lei, iar valoarea TVA aferenta este de 5.732.047,63 lei.
JCS-A.M.