CARAȘ-SEVERIN – Prima „prună“, de doar 126 de mii de lei, pică în buzunarul Speed Prod, cu dedicație de la Primăria Brebu!
Nu zicem că ar fi vreo răsplată în scandalul flotanților care s-au adunat în comună de dragul alegerilor, sub încuviințarea blajină a autorităților (in)competente. Cu toate muștele de pe pălărie, șeful majorității actuale de la județ, consilierul Ioan Crina, a tunat despre repetitivele subiecte în ședința ordinară a Consiliului Județean de luni, 22 iulie: vechiul RMN stricat de la Spitalul Județean și demolările oculte de pe Aeroportul Caransebeș.
Despre RMN, care până anul trecut era o povară, stricat, foarte costisitor de reparat, care și când funcționa găurea bugetul județului, știm doar ce-a zis managerul Laza, că a scăpat județul de el. Problema e că aparatul era al județului, nu al spitalului. Ei, bine, îndelungile discuții pe tema acestuia au dus la concluzia că vechiul aparat trebuie adus înapoi, chiar dacă spitalul beneficiază deja de altul nou. Dar pentru asta vom suporta costurile suportate de cumpărător cu scosul, dusul, apoi adusul, montatul, plus reparațiile și îmbunătățirile care i-au fost aduse. Pentru că, de, suntem proprietari și ne vrem înapoi jucăria! Mai ales că la alții funcționează pe plus!
Cât despre clădirile demolate din ograda Aeroportului Caransebeș, Crina a putut afla, din cuvintele secretarului general al județului, Darian Ciobanu, că demolatele… nu există! Și nici n-au existat! Adică… ele figurează într-un proces verbal de predare-primire, dar ele nu figurează în acte. Mai exact, erau niște ruine, rămășițe de ziduri, care cădeau pe ele, vestigii ale cine știe cărui război mondial, abandonate pe un teren care are în realitate mai puțin decât în acte.
Din gură dă, din mâini ia
Și dacă Crina acuza că vechiul RMN, stricat, a fost vândut fără vreo licitație, Romeo Dunca, încă șeful județului, i-a reproșat lui Crina faptul că deja se apucă de cules prunele. Ce-i drept, s-a putut observa clar cum seceta financiară care a lovit afacerile cu banul public s-a reflectat în traseismul politic. L-am putut vedea și la primari, și la consilierii județului. „Ați venit să vă faceți numărul! Cum stați? Am văzut că primele prune de toamnă le-ați cules! Ați primit o primă încredințare directă de la Brebu, să reparați un drum. Am văzut, așa direct, rapid, prima!“ Fără să aibă pregătită vreo scuză, Crina a avut pregătită doar o nouă acuzație: „E mai ieftin decât face Maxagro, că ați tras niște tunuri cu Maxagro…“
Romeo Dunca a precizat: „Vizavi de primul contract pe care l-a primit dl Crina direct, prin încredințare directă, de la Primăria Brebu, eu mă chinui să fac asfaltul acolo la Apadia-Delinești și ei culeg prunele. Dar, sigur, e un contract legal, e o încredințare directă, firma Speed Prod e o companie serioasă, care face lucrări de calitate și trebuia, acuma după seceta asta, să primească un ajutor de 126 de mii de lei pentru a repara un drum de 1 kilometru.“
Este vorba despre asfaltările făcute de administrația județeană pe Apadia-Delinești-Ohăbița-intersecție cu Valeadeni, unde Speed Prod va primi 126.016,07 de lei (25.319,18 euro) pentru un drum în intravilan, spre Valeadeni. Adică „eu fac drumul, Crina ia premiul“, a conchis Dunca.
JCS-Antoniu Mocanu