Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Din fericire, până la sosirea pompierilor, cei aproximativ 30 de elevi au reușit să iasă singuri din interiorul vehiculului, scăpând în siguranță!

„În această dimineață, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar care transporta elevi, în localitatea Moldova Nouă. (…) La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Sosiți la locul intervenției, pompierii au constatat faptul că autocarul a fost cuprins în totalitate de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric, produs la compartimentul motor al autovehiculului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime!“, transmite ISU „Semenic“.

Potrivit Poliției județului, incendiul a fost raportat la ora 7.42 și a izbucnit la intersecția străzilor Constantin Daicoviciu și Nicolae Titulescu din Moldova Nouă, la compartimentul motor al autobuzului ce venea cu elevi dinspre Berzasca. Autobuzul avea inspecția tehnică periodică valabilă, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

JCS-A.M.

FOTO: DRDP Timișoara