CARANSEBEȘ – S-a votat azi și bugetul Caransebeșului, unul de peste 103 milioane de lei. Chiar dacă au existat și câteva ședinte premergătoare, în care s-a încercat ca propunerile de investiții venite din partea aleșilor locali să fie cuprinse, pe ultima sută de metri atât liberalii, cât și pemepistul Aurel Păsat au venit cu noi amendamente la buget, asta ca urmare a unei înțelegeri între liberali și cei de la PRO România!
Primul, exprimat de liderul grupului PNL, Alin Purdescu, care a propus să se ia 2 milioane de lei de la SPIR și încă 1 milion de la Casa de Cultură pentru a fi direcționați către repararea unui imobil din zona centrală, de vizavi de Episcopie, unde sunt o mulțime de proprietari privați, dar și Statul Român, cu două apartamente. „Nu avem un studiu de fezabilitate ca să știm exact de câți bani este nevoie acolo unde avem doar două locații, clădirea e mult mai mare.”, a încercat să explice directorul economic Marius Preda, fără succes însă, pentru că amendamentul a trecut.
În contrapartidă, liberalii ar fi trebuit să voteze amendamentul lui Aurel Păsat, prin care se luau 1,5 milioane de lei de la Transporturi și se alocau pentru modernizarea străzii A.I. Cuza, acolo unde locuiește, printre alții, și fostul senator Ion Mocioalcă. Doar că amendamentul a fost prost întocmit, indicându-se ca sursă de finanțare un capitol unde erau doar bani primiți prin Programul Național „Anghel Saligny”. „Pentru A.I. Cuza avem un studiu din 2022 în care ni se spune că investiția, la acea dată, era de peste 2 milioane de lei, nu de 1,5 milioane cât doriți acum, dacă actualizăm indicatorii e și mai mult acum. Nu putem lua de la acel capitol de unde vreți dumneavoastră, acolo avem doar 11 milioane venite prin <<Saligny>> cu destinație specială pentru trotuare, nu am cum să intru în acești bani.”, a încercat încă o dată Preda să lămurească lucrurile. Păsat a propus să se ia din altă parte banii, dar asta ar fi însemnat un alt amendament, apoi viceprimarul Pasere a încercat să salveze cumva situația, spunând că se pot face amendamente și în timpul ședinței dacă e vorba de vreo eroare de redactare, însă verdictul l-a dat secretarul general Ana Bratu: „Amendamentul domnului Păsat nu este legal!”
Păsat și-a retras în cele din urmă amendamentul, iar cu sacii în căruță s-au văzut doar liberalii, care au dus 3 milioane de lei către repararea a două apartamente și o fațadă în centrul Caransebeșului. Bugetul a fost votat de toată lumea, fiind apoi catalogat de liberalul Cristian Dragomir drept unul „echilibrat, amendamente și alte minuni vor fi tot timpul, dar s-a făcut un lucru bun datorită atât celor din Primărie, cât și nouă, celor din Consiliul Local”.
JCS-R.M.