CARAȘ-SEVERIN – Deocamdată nu ca manager al Spitalului Județean, ci la procesul trimis spre rejudecare de la Timișoara la Reșița!
Scenariul de disc zgâriat al strigătelor repetitive ale Alinei Stancovici capătă accente obositoare pentru sănătatea județului și pare o ciudată loterie judecătorească. Dacă talerele justiției din Caraș au înclinat balanța în favoarea zborului spre libertate al managerului, la Timișoara scorul a fost, parțial, de 2 la 1 pentru Alina Stancovici. Soluția pronunțată miercuri, 20 decembrie, de Curtea de Apel Timișoara – în cazul suspendării executării actului administrativ prin care Dunca a zburat-o pe Stancovici –, a fost de trimitere spre rejudecare.
„Soluția pe scurt: Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Stancovici Simona-Alina-Zora, împotriva încheierii de ședință din 10.10.2023 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr.1401/115/2023 și a sentinței civile nr. 437/16.10.2023 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în același dosar, în contradictoriu cu intimatul-pârât Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și cu intervenienta accesorie Asociația «Uniți Reușim». Casează încheierea și sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Caraș-Severin. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția pârților, azi, 20.12.2023. Judecător Mihaela Roibu Roxana, Judecător Tasica Budulan. Cu opinia separată a doamnei judecător Diana Lăsconi, în sensul respingerii recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 10 octombrie 2023.“
JCS-A.M.