Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pompierii militari cărășeni au intervenit, în această dimineață, la un incendiu izbucnit la un service auto din municipiu, situat în imediata vecinătate a unității județene a salvatorilor!

„Două echipaje de la Detașamentul de Pompieri Reșița, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o clădire folosită ca service auto, în interiorul căreia se aflau două autoturisme. La sosirea echipajelor de pompieri exista riscul de extindere la casele din vecinătate, însă prin intervenția promptă a salvatorilor incendiul a fost localizat înainte de a se extinde. În urma incendiului au ars cele două autoturisme, unul în proporție de 100% și unul în proporție de 50%. De asemenea, au mai fost afectate bunuri depozitate în cele două încăperi, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. După o intervenție de aproximativ 2 ore, incendiul a fost lichidat în jurul orei 12.50!“, informează ISU „Semenic“.

Tot astăzi au luat foc nu mai puțin de 8 garaje de pe strada Făgărașului, din Reșița, dar și acoperișul acestora, pe o suprafață de circa 300 de metri pătrați, incendiul fiind raportat la 112. Nu au fost înregistrate victime, iar la fața locului au intervenit salvatorii reșițeni, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

JCS-A.M.