Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Două comisii mixte de control, constituite prin ordin al prefectului Ioan Dragomir, au demarat, de azi, o serie de acţiuni de control la toate centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, celor cu dizabilităţi şi copiilor!

În cadrul şedinţei de azi, avută cu cu toți membrii comisiilor, Dragomir le-a solicitat să trateze cu maximă responsabilitate controalele, punând accentul pe verificarea respectării condiţiilor prevăzute de autorizaţiile de funcţionare. Totodată, se arată în comunicat, „să acționeze cu toleranță zero față de orice încălcare a legislației, însă să manifeste diplomație și tact pe durata prezenței în centrele verificate, având în vedere că unele controale vor fi efectuate în timpul servirii meselor sau în perioada de recreere“.

Potrivit unui comunicat al Cancelariei Prefectului, cele două comisii care verifică, începând de luni, toate centrele centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice autorizate din judeţ sunt formate din reprezentanţi ai AJPIS, IPJ, ISU, ITM, DSP, DSVSA şi CJPC. Conform Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în momentul de faţă sunt licenţiate în judeţul nostru zece cămine pentru persoane vârstnice, trei publice şi şapte private, cu o capacitate totală de 501 de locuri. Publice sunt căminele de la Reşiţa şi Sacu, aflate în subordinea DGASPC şi cel de la Bocşa, din subordinea Primăriei, iar cele private se află la Anina, Belobreşca, Bozovici, Glimboca, Oraviţa, Oţelu Roşu şi Radimna. Dintre cei zece, singurul furnizor de servicii sociale nesubvenţionat este cel de la Glimboca, ceilalţi primind „1.000 de lei pentru fiecare persoană asistată, o sumă considerabilă pe care o pot folosi pentru hrană, medicamente, încălzire, salarii, la tot ceea ce le este lor de folos“, declara, în aprilie, directorul executiv al Agenţiei Județene pentru Plăţi și Inspecţie Socială, Elena Solomonesc.

O campanie naţională de control la nivelul căminelor pentru persoane vârstnice a avut loc, deja, în primăvară, potrivit acesteia: „Noi controlăm tot timpul ca atât furnizorii publici, cât şi cei privaţi să ofere aceleaşi condiţii, să îndeplinească standardele minime de calitate, cât şi toate toate condiţiile legale. Prima noastră acţiune e de constatare, consiliere, îndrumare. Sancţiunea vine în ultimă instanţă, când reaua credinţă este vizibilă!“

La momentul respectiv fuseseră aplicate deja trei sancţiuni în valoare de 11.000 de lei, după ce în 2022 au fost date 17 amenzi în valoare de 48.500 de lei, din care „bineînţeles, s-a achitat jumătate din minim, adică 12.250 de lei“. După 7 iulie, la finalizarea actualelor verificări, rezultatele vor fi centralizate de către Prefectură și transmise Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne.

JCS-Walter Fleck