Caraş-Severin, Romania

MACOVIȘTE – Flăcările au cuprins o anexă a stânei, iar cele 100 de animale aflate în saivanul din apropiere au fost evacuate la timp de vecini!

Salvatorii cărășeni și-au prezentat bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore, cuprinzând 19 intervenții, incluzând 10 acordări de prim-ajutor, scoaterea apei din două gospodării de la Târnova, unde au fost afectate două beciuri și o fântână, înlăturarea unui copac prăbușit pe carosabil la Secu, scoaterea apei dintr-o gospodărie de la Oravița și golirea unui beci al unei case din Brădișoru de Jos.

S-a produs și un incendiu, la o stână din satul Macoviște, la fața locului intervenind pompierii militari orăvițeni. „Pentru gestionarea situației de urgență au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. De asemenea, s-a deplasat în sprijin și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ciuchici. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără la una din anexe, pe o suprafață de aproximativ 40 mp, cu risc de propagare la saivanul aflat în apropiere. În momentul izbucnirii incendiului, în saivan se aflau aproximativ 100 de oi, care au fost evacuate în siguranță, de către vecini, până la sosirea salvatorilor. În interiorul anexei a fost identificată o butelie, care a fost extrasă în siguranță. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, după o luptă de aproximativ două ore cu flăcările, înainte de a se extinde la obiectivele aflate în proximitate.“, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“.

JCS-A.M.