CARAȘ-SEVERIN – În Consiliul de Administrație (CA) al Spitalului Județean Reșița , în care predomină liberalii, s-a decis: Alina Stancovici rămâne manager! Iar „soarta spitalului este în continuare care a fost“, după cum constata cu dezamăgire Paul Purea, președintele CA!
Alina Stancovici afirma anul trecut că soarta îi atârnă de pixul lui Dunca, iar acum, când catafalcul funcției de manager era deja pregătit, minunea s-a produs, fiind reconfirmată în funcție prin incapacitatea Consiliului de Administrație de a emite actul pe care să se bazeze demiterea. Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, a fost trădat din nou, vineri, de propriii liberali. De data asta a venit rândul lui Viorel Bașag, consilier județean și membru în CA, să facă un joc de glezne de neînțeles. Asta după ce, tot în CA, a votat de 3 ori pentru demiterea Alinei Stancovici din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița, însă acum a reevaluat-o, abținându-se la vot. Restul CA nu s-a pronunțat nici călare, nici pe jos, înregistrându-se paritate, fiecare votând cum l-a tăiat conștiința, pentru bunul mers al sănătății județului.
Medicul Paul Purea ne-a lămurit: „Au votat 3 pentru demitere și 3 contra. A fost paritate, asta este. A fost supusă la vot propunerea de revocare a managerului, că pentru asta avem litera legii. S-a ajuns la paritate și hotărârea nu se putea da pentru că ar fi fost nulă. Nu știu mai departe care va fi hotărârea Consiliului Județean. Cred că fără Consiliul de Administrație nu se poate. CA este suveran, trebuie să propună demiterea. Soarta spitalului este în continuare care a fost. Am vrut mereu să facem bine. Poate că e bine așa, poate că ar fi fost mai bine altfel, nu știu, realmente nu știu. Am acționat doar după litera legii, și în CA nu este niciun fel de bâlci, au demonstrat că este democrație, fără influență, fără nu știu ce. Fiecare a votat cum a crezut el de cuviință!“.
Nu am putea acuza PNL Caraș-Severin că este sat fără câini, dar nici nu putem remarca faptul că, din nou, liberalii pierd fix acolo unde dețin majoritatea. S-a întâmplat și anul trecut, când banii aferenți primăriilor au fost blocați pentru că unii liberali au încurajat jocurile opoziției la împărțeala banilor și s-au abținut de la vot. S-a întâmplat și acum, la început de an, când șeful județului acuza „opoziția de trei lulele“ pentru rezultatul negativ dat proiectului Semenic, deși atunci liberalii au pierdut tot pe mâna lor, unul dintre ei lipsind de la ședință. Și se întâmplă și acum, în văzul tuturor, fără a ține cont de impasul în care se află Spitalul Județean. Mai ales azi, când deja se știe că spitalul are noi arierate, după ce toate cele din trecut au fost spălate din mila Guvernului.
Revenind la omul care a blocat propunerea de demitere, astfel încât spitalul să rămână cu Stancovici, Viorel Bașag a declarat: „M-am abținut azi la vot. De 3 ori am votat până acum demiterea Alinei Stancovici și degeaba. Ce facem, tot la 2 săptămâni votăm demiterea lui Stancovici? Si degeaba… Altceva nu am de declarat!“
„Nu s-a schimbat nimic de 2000 de ani. Isus a venit să facă bine şi a fost răstignit. Sigur, nu e o comparaţie, o spun doar pentru a accentua că avem şi noi Iuda al nostru, respectiv pe Başag. Acuma eu sunt curios de unde sunt arginţii. Îi voi cere doamnei Stancovici să plece singură şi să închidă umbrela celor care fură sub dumneai, celor care îşi permit să ajungă să plătească până şi omul nostru, atunci când chiar nu mai era nimic de făcut. Adevărul este că cei care fură din spital, nu sub complicitatea Alinei Stancovici, ci mai degrabă de sub nasul ei, sunt foarte puternici şi plini de resurse, organizaţi bine şi de demult. Suntem mai răi decât acum 2000 de ani!“, ne-a spus și preşedintele CJ, Romeo Dunca.
Să (ne) întrebăm ce l-a determinat de fapt pe Bașag să-și întoarcă părerea la 180 de grade? E clar, în CA s-a votat doar pentru binele cărășenilor! Fiecare după conștiința și pe măsura datoriilor lui.
JCS-Antoniu Mocanu
FOTO: Radio Reșița