Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – 44 de controale, 20 de contravenții, amenzi totalizând 18.000 de lei și 3 infracțiuni – acesta este bilanțul a cinci zile de controale derulate de polițiștii din județ, împreună cu Garda Forestieră Timișoara!

În perioada 20-25 februarie, polițiști cărășeni, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au derulat controale pentru a verifica legalitatea circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos în județul nostru. Iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 lei – fiind confiscate peste 100 de metri cubi de lemne – și constatate 3 infracțiuni.

„În cele 5 zile au fost efectuate 44 de controale, 37 pe drumuri publice și 3 pe drumuri forestiere, în cadrul cărora au fost verificate 64 de mijloace de transport material lemnos. Alte 3 controale au fost efectuate la depozite de material lemnos, două din zona Caransebeș și unul din zona Oțelu Roșu, totodată fiind verificată și o exploatare forestieră. În urma verificărilor au fost constatate 3 infracțiuni prevăzute de Codul Silvic și 20 de contravenții. (…) Ca măsură complementară au fost confiscați 100,82 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 25.000 lei, din care 99,20 metri cubi lemn de foc și 1,62 metri cubi cherestea. De asemenea, în urma constatării a două infracțiuni de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente de transport prevăzute de lege au fost indisponibilizate un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, și o remorcă, precum și volumul total de 43,49 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 10.000 de lei!“, precizează Poliția județului.

Oamenii legii au și exemplificat câteva dintre cazurile surprinse. Într-unul dintre ele, polițiștii din Bozovici au tras pe dreapta, la intersecția DN 57B cu DJ 571B, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, ce transporta 26,85 metri cubi de material lemnos din specia fag fără a avea aviz de însoțire valabil, întrucât transportatorul nu ar fi pornit transportul în aplicația SUMAL 2.0, de la locul de emitere, prin apăsarea butonului Start Transport. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar autovehiculul și materialul lemnos au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

În alt caz, polițiștii din Moldova Nouă au tras pe dreapta, pe strada 1 Decembrie din oraș, un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și remorcă, care transporta în remorcă peste 16 metri cubi de material lemnos fără documente de proveniență legală. Din verificări s-a stabilit că din cele 30 de bucăți de material lemnos transportate, 29 erau din altă specie decât cea înscrisă în avizul de însoțire. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar materialul lemnos și remorca au fost indisponibilizate. Polițiștii promit să continue acțiunile de acest gen și în perioada următoare.

JCS-A.M.