MARGA – Doctor în filologie, Marcu Mihail Deleanu este cetățean de onoare al comunei Marga și al județului. Muzeul din Caransebeș și Consiliul Județean îl prezintă în cadrul proiectului „Oamenii de seamă ai Banatului”!
În anii ‘60, era cercetător pe probleme de dialectologie în cadrul filialei Timișoara a Academiei Române. Apoi a venit la Reșița, unde a lucrat în cultură din ‘65 până în ‘84. După care a activat în învățământ și s-a pensionat de la universitatea din Reșița, unde a predat la specializările administrație publică și asistență socială. Retras în liniștea satului, în casa pe care a început s-o construiască în 1975 și care nici acum nu e gata, Deleanu este autorul a aproximativ 40 de cărți despre care afirmă că nu trebuie să le numărăm, ci să vedem cât de valoroase sunt. Pentru că, în proprie exprimare, „ar putea fi multe și degeaba, sau mai puține dar valoroase”.
Folclorul sau beletristica figurează în preocupările literare ale lui Mihail Deleanu. În 1981, debuta cu „Glasul pământului”, o prelucrare a tezei doctoratului susținut în 1977 pe tema evoluției artistice a prozei ardelene. Așa l-a îndrumat profesorul său, Gheorghe Tohăneanu, deși își dorise ceva legat de Banat. În ‘83 și ‘85 urmau „Acvariu pe nisip”, carte de proză scurtă, și romanul „Baraj”, inspirat de construirea barajului de la Măru. În ‘87, apărea „Zodia berbecului”, al cărui personaj principal ia viața-n piept și rezolvă multe, altfel decât pe cale normală și legală. Urmau „Poveste de iubire din alt veac” și „Singurătatea inorogului”, scris în ‘89 și publicat în 2017, roman valabil pentru că nu este unul de ținut de sertar.
Privitor la folclor, a îngrijit mai multe volume precum „Trandafirul cu creanga în apă”, trei volume de memorial etnofolcloric sau „Pune Doamne pace-n țară”, cartea scrisorilor trimise din război de soldații bănățeni folcloristului George Cătană de la Valeadeni. A publicat-o în 2014, ulterior înțelegând importanța acelui an pentru că academicianul Ion Aurel Pop spune că bănățenii au luptat din 1914 în război împotriva nemților alături de austrieci.
„La Marga, m-a atras activitatea culturală care era bogată. Veneam des ca să văd spectacole, corul sau ansamblul folcloric. Oamenii mi-au propus să-mi fac casă aici. Am pus fundația în ‘75 și în ‘76 am ridicat-o. De-atunci lucrez la ea și nu e gata pentru că Simion Mangiuca spunea că, dacă faci ceva, e bine să lași ceva neterminat ca să ai motiv să mai trăiești”, afirmă filologul.
E puțin trist pentru că atunci când cei doi copii ai săi erau mici, munca la cultură nu i-a lăsat suficient timp alături de ei. Acum fata e la Timișoara, iar băiatul e în Germania și, la rându-i, e tatăl unei fete. Amândoi revin cu drag în casa unde tatăl lor încă se dedică scrisului. Vrea să scrie un roman legat de aceste locuri după părăsirea Daciei de către romani și în care să-și imagineze cum trăiau oamenii atunci. Muzeul din Caransebeș i-a deschis poarta spre a se documenta.
JCS-Ionel Ivașcu
