Caraş-Severin, Romania

VEST – Cu contestații pe aproape fiecare lot și cu precedente neplăcute la CFR (6-8 ani pentru execuția unor proiecte), e puțin probabil ca linia ferată Caransebeș-Arad să fie modernizată până la termenul limită prevăzut în PNRR, adică 2026!

O spun cei de la Asociația Pro Infrastructură (API), cea mai importantă organizație din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport (rutieră, feroviară, metrou și aviație). Asta după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța recent că primul contract de modernizare a liniei de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, pe Lotul 1 Caransebeș – Lugoj, este aproape de semnare, chiar dacă pe lotul respectiv era depusă o contestație, admisă între timp.

„Domnul ministru omite să spună că simpla parafare a contractului de finanțare PNRR nu are valoare practică în lipsa celor de proiectare și execuție. Aceste contracte vor întârzia câteva luni, dacă nu ani. Deși vorbește despre semnare <<după acele perioade de contestații>>, ministrul nu știe (sau uită să spună) că deja s-au depus contestații pe mai multe loturi, una fiind deja admisă de CNSC. Dacă ne luăm după experiențele vaste din anii (prea) îndelungați de contracte și șantiere CFR, putem aștepta chiar și 12-24 de luni în instanță. Apoi un an de proiectare. Deci lucrările în teren pot începe cam în 2024. Execuția liniilor reconstruite durează rareori sub 6 ani, indiferent de termenul contractual. Așadar, cum va fi respectat termenul limită din PNRR, 2026, pe Caransebeș-Arad? La performanțele precedente ale proiectelor CFR (2 ani licitație, 6-8 ani execuție), nu se potrivește acest termen-limită. La aceste chestiuni trebuie să lucreze ministrul Grindeanu, să găsească soluții. Să vedem dacă poate”, atrag atenția cei de la Asociația Pro Infrastructură. Aceștia mai adaugă că ieșirea din termen înseamnă, de fapt, pierderea finanțării prin PNRR.

JCS-R.M.