SEMENIC – Asta a fost concluzia declarațiilor susținute de aleșii timișenilor care, aparent, nu s-au lăsat înduplecați de stăruințele primarului Reșiței, prezent la o ședință a forului, pentru a susține cauza Domeniului Schiabil Semenic!
Primarul Reșiței, Ioan Popa, a mers cu jalba-n proțap la Consiliul Județean Timiș, într-o ședință a forului, pentru a le cere aleșilor Banatului de Câmpie să voteze un proiect menit să pună pe roate finanțarea pentru Domeniul Schiabil Semenic. Mărul discordiei a fost o bucată de vreo 5 hectare de teren, care aparține Societății Schilift SRL, având trei parteneri: consiliile județene Caraș-Severin și Timiș, și cel local de la Văliug. Pentru a obține terenul, municipalitarea reșițeană trebuie să cumpere pachetul de acțiuni deținut de CJ Timiș, a cărui valoare, neactualizată, a fost estimată undeva la 745.000 de lei. Bine, societatea respectivă nu mai funcționează demult, are chiar și datorii, iar pachetul deținut de timișeni s-ar putea să nu mai fie atât de valoros după atâția ani. Inițial, primarul Nelu Popa a spus că, anul trecut, cei de la Timiș au vrut să se retragă din respectiva asociere, însă acum, după un an, nu s-ar mai retrage. Chiar în ședința CJ Timiș au fost voci care au susținut că, în urma implementării noului proiect pentru Semenic, valoarea respectivului teren ar crește, și că ar fi mai bine ca totuși județul vecin să nu se retragă din afacere, în interesul timișenilor.
Într-un final, Nelu Popa le-a spus că, dacă noul proiect nu se va face, palma de pământ a CJ Timiș nu va mai valora nimic. S-a trecut în discuție faptul că „portocalii“ au pus pe roatele vechiul schi lift, și despre cum „la noi în Timiș“ apa ar curge altfel între malurile Begheiului, despre bancurile de la Radio Erevan sau laptele de la țâța mamei. Pe scurt, pentru Schilift SRL, Primăria Văliug a venit cu terenul de 5 hectare de pădure, trecută mai apoi prin defrișare, pe care se afla cândva pârtia Slalom Uriaș, CJ Caraș-Severin cu schiliftul primit dintr-o donație din Salzburg, iar Timișul, fratele mai mare, a deschis portofelul și a plătit respectiva sumă de 745.000 de lei pentru montarea instalației. De fapt, au fost două schilifturi, doar că unul a fost furat, după cum spunea primarul Popa. Afacerea a mers o vreme, iar edilul reșițean a povestit cum schiliftul i-a fost încredințat de Sorin Frunzăverde. Ulterior, n-a fost lăsat să monteze tunuri de zăpadă, așa că a renunțat, iar lucrurile s-au dus pe apa sâmbetei. Mai mult chiar, schiliftul este nefuncțional, având rupte prea multe fire. Pentru implementarea noului proiect pentru Domeniul Schiabil Semenic, pentru a primi banii, municipalitatea reșițeană trebuie să facă și dovada proprietății asupra celor 5 hectare.
Nu s-ar da cumpăraţi uşor
Dezbaterile s-au lungit dincolo de un ceas, unii consilieri s-au simțit deranjați de faptul că Nelu Popa ar fi îndrăznit să se dea mai cu experiență administrativă decât palatul de pe Bega, care fumegă a istorie mai ceva decât furnalele de pe Bârzava. S-au ajuns la contre despre cum fug toți specialiștii Reșiței la Timișoara, capitala Banatului de Munte pierzând 40.000 de suflete, dar și despre ajutorul pe care Timișoara, fratele mai mare și cu buget mai adânc, l-ar putea acorda Reșiței. Asta a fost altă picătură de combustibil aruncată peste jarul unui consilier care a zis că fratele mai mare nu trebuie neapărat să fie și prost, că terenul ar putea fi de trei ori mai scump decât s-a stabilit în hârtii, în vreme ce altul s-a declarat ofensat de atitudinea și experiența declarată a primarului reșițean.
Până la urmă, cu greu s-au lăsat înduplecați să-și vândă totuși, după alte dezbateri despre virgulele și cuvintele care ar trebui modificate prin titlu și prin conținutul hotărârii, care era oricum așa cum se obișnuiește peste tot în lumea asta. S-a mai zis să se mai facă o comisie, după alte câteva deja înființate, activate, cu vizite pe la Reșița și prin munți, să stabilească ei prețul, pentru că nu s-ar da cumpărați ușor. Timișul și-ar vinde partea, dar nu la orice preț. Nelu Popa le-a atras însă atenția că, potrivit legii, fiind vorba despre o vânzare între instituții, evaluarea o face doar un evaluator autorizat ANEVAR, și că prețul nu poate fi stabilit de o comisie de pe Bega. Părțile au căzut de acord ca, până la urmă, după evaluări și alte comisii, să existe totuși o negociere. Iar edilul reșițean a promis că dacă Timișul nu-l va păsui să plătească în tranșe, o va face cu banii jos, chiar dacă asta va însemna un credit.
După atâtea dezbateri, din cei 34 de consilieri județeni timișeni prezenți în palatul de pe Bega, doi s-au volatilizat, iar scorul votului a fost 31 pentru, zero împotrivă și o abținere, cea a… ofensatului. Sperăm, așa cum sublinia și Nelu Popa, că administrația timișeană realizează importanța proiectului și nu-i va pune bețe-n roate.
JCS-Antoniu Mocanu