Caraş-Severin, Romania

RĂCĂȘDIA – Aleşii locali din comună au decis recent ca elevii, tinerii şi sportivii de la AS „Voinţa“ să folosească gratuit terenul de sport multifuncţional!

O veste bună pentru copii şi tinerii din comuna condusă de primarul Mirco Ilie Lechici. Zilele trecute, consilierii locali din comuna Răcăşdia au aprobat în şedinţă ordinară regulamentul de funcţionare şi organizare pentru terenul de sport multifuncţional de pe raza acestei localităţi. Terenul de sport este unul modern, dotat cu cu gazon sintetic şi împrejmuire, obiectivul fiind ridicat cu sprijinul financiar venit de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii.

Potrivit deciziei luate de curând de către consiliul local, tinerii şi elevii Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Guga“ au accesul gratuit de luni până duminică în intervalul orar 9:00-18:00. De această facilitate se vor bucura şi sportivii legitimaţi la Asociaţia Sportivă „Voinţa“, în cazul organizării competiţiilor sportive la nivel local.

Terenul de sport poate fi şi închiriat de către locuitorii din comună sau din alte localităţi, tariful de închiriere stabilit fiind de 50 lei/oră. Utilizarea terenului de sport este posibilă numai pe bază de programare, se specifică într-un articol din hotărârea de consiliu local. Toate veniturile încasate din această activitate vor avea o destinaţie specială şi vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor cu întreţinerea acestui obiectiv.

JCS-Nicoleta Moraru