Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe dintre persoanele nou angajate la firme din județ au vârsta peste 45 de ani!

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin a tras linie după primele patru luni de medierea muncii și alte facilități acordate în județ, constatând că s-a reușit încadrarea în muncă a 800 de cărășeni.

„Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 aprilie 2022, 328 au vârsta peste 45 de ani, 169 au vârsta între 35 și 45 de ani, 174 au vârsta între 25 și 35 de ani, iar 129 sunt tineri sub 25 de ani, se arată într-un comunicat remis redacției. Din totalul numărului de persoane ocupate, 200 sunt tineri NEET“, adică nici nu lucrează, nici nu mai urmează vreo formă de pregătire școlară sau profesională.

Din cărășenii angajați, cei mai mulți sunt bărbați, raportul fiind de 486 la 314 femei, ponderea din total fiind de 60,75%, respectiv de 39,25%. În funcție de rezidență, 473 sunt din mediul urban, iar 327 din cel rural.

După nivelul de pregătire, cei mai mulți dintre cei nou angajați au studii liceale și postliceale (336), urmați de cei cu studii gimnaziale (192) și profesionale (177). Coada clasamentului o încheie cei cu studii universitare (57).

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraș-Severin în anul 2022, 417 (52,12%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Tot în primele patru luni ale anului 2022, 1.554 de persoane au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, putând astfel beneficia de indemnizația de șomaj și de măsuri active. De fapt, înregistrarea în evidențele AJOFM este pasul necesar pentru a beneficia de stimulente financiare pentru angajare, dar și de găsirea unui loc de muncă potrivit pregătirii profesionale, disponibil oficial, prin structurile publice publice de ocupare.

JCS-A.M.