Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – PNRR pare o pușculiță pregătită pentru toate nevoile care ne rod de ani buni, iar deputatul cărășean Dumitru Rujan adaugă o nouă prioritate finanțabilă pe listă!

Deputatul liberal de Caraș-Severin vorbește despre noua oportunitate, disponibilă de săptămâna aceasta, pentru „autoritățile publice locale, inclusiv cele din Caraș-Severin vor putea accesa fonduri, din PNRR, pentru dezvoltarea localităților și a unei infrastructuri moderne și prietenoase cu mediul!“.

Oficialul a precizat faptul că aplicația digitală pentru a depune cereri a fost deschisă cu câteva zile mai devreme, însă doar de probă, abia de săptămâna aceasta solicitările putând fi transmise în mod oficial. Cererile de finanțare pot fi depuse până pe 30 iunie, fondurile sunt prealocate pe fiecare categorie de UAT, dar fiecare categorie de investiție are un buget maxim, care nu poate fi depășit. Pe lista investițiilor figurează locuințele pentru tineri care provin din comunități și grupuri marginalizate și specialiști din domeniul sănătății și al educației.

De la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației am putut afla că lucrurile sunt foarte simple pentru administrațiile locale, fiind vorba despre proiecte tip, care trebuie doar adaptate terenului unde urmează să fie ridicate. Toate au câte șase apartamente de două camere și 65 de metri pătrați. Ele sunt clădiri de tip nZEB (near-Zero Energy Building, adică sunt clădiri cu consum energetic insignifiant), vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10 grade Celsius, indiferent de anotimp. Vara poate fi folosit pentru răcirea locuinței, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi locuința pornind de la 10 grade. Locuințele vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse.

JCS-A.M.