ORAVIŢA – Rutele istorice cu „inima” la Oravița, aduse în atenție spre a fi salvate de distrugere și puse în valoare. Denumim astfel dezbaterea organizată joi, 17 februarie, la Casa de Cultură „George Motoia Craiu” de la ora 9:30 de către Asociația Euroland Banat (AEB), împreună cu Primăria și Consiliul Local Oravița!
Sunt aduse în atenție tronsoanele de cale ferată având punctul central la Oravița, referindu-ne aici la rutele Oravița-Anina, Oravița-Berzovia, Oravița-Baziaș. Deși au valoare istorică deosebită, aceste rute riscă să se piardă din cauza acțiunii umane, factorilor naturali și indiferenței.
„Invităm la dezbatere autoritățile locale situate de-a lungul acestor tronsoane și în zone limitrofe, autoritățile județene, structurile CFR, ministere, parlamentari, instituții de cultură și educaționale, societate civilă, istorici, cercetători, arhitecți etc. pe care îi chemăm la acțiune pentru găsirea unor soluții de restaurare și revitalizare a acestor tronsoane istorice. Refacerea acestor căi ferate ar reprezenta un câștig pentru localități, județ și regiune, care ar putea renaște economic, social, cultural, turistic”, aflăm de la Andrei Szabo, președintele AEB.
Reamintim că ruta Oraviţa–Iam–Biserica Albă–Baziaş de 62,5 km, numită „Linia cărbunelui”, a fost construită de administraţia austriacă între 1847-1854, fiind cea mai veche cale ferată de pe teritoriul actual al României. Situl „Calea ferată Baziaş-Oraviţa-Anina” prezintă componente de artă inginerească şi arhitectură de o valoare excepţională.
JCS-Ionel Ivașcu
FOTO: Banatul Montan