CARAȘ-SEVERIN – Mai precis a proiectului european de 170 de milioane de euro pentru lucrări de apă și canal în Caraș-Severin. Care implică, printre altele, și un plan anual de evoluție a tarifelor, prin care apa și canalizarea se scumpeau anual cu minim 10 la sută până în 2027!
Plan respins zilele trecute în Consiliul Local Caransebeș, singurul legislativ din județ care nu a dat HCL în acest sens, deși conform celor de la Consiliul Județean hotărârile sunt cerute de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Refuzul Caransebeșului l-a determinat pe președintele Romeo Dunca să se adreseze public primarului Felix Borcean. „Toate primăriile implicate au dat HCL-uri conform instrucțiunilor ministerului. Absolut toate, cu excepția dv. Sigur că a face caz de eventualele scumpiri, care în următorii ani vor trebui aplicate pentru a compensa inflația și creșterea prețurilor la energie și alte componente, dă bine la populație. Dar riscați să pierdeți banii… Aici însă vă rog să înțelegeți că nu mai e timp de pierdut. Mai sunt câteva zile și conducerea AquaCaraș are de ales în a merge la această finanțare împreună cu nevoile orașului Caransebeș sau a renunța la a cere sumele care vă sunt alocate prin proiect. Vă asigur că nu vom periclita șansa celorlalte UAT-uri de a-și îmbunătăți infrastructura pentru a vă aștepta să dați HCL-ul fără de care nu putem să ne luptăm pentru a aduce milioanele de euro în orașul pe care îl păstoriți. Sperăm să găsiți înțelepciunea ca împreună cu toți consilierii să votați documentul necesar”, a fost solicitarea lui Dunca pentru primarul Caransebeșului.
Șeful CJ nu a uitat nici de stația de epurare de la Jupa, tot investiție marca AquaCaraș, și l-a „înțepat” pe Borcean, mai ales, spune Dunca, în condițiile în care „constructorul prejudiciat nu vă încasează de ani de zile pentru apa pe care o folosiți în mod public. Nici cea stradală, nici cea de la fântânile arteziene din oraș”.
Iar edilul Caransebeșului i-a răspuns, tot public, și tot în aceeași notă președintelui Consiliului Județean. Potrivit lui Borcean, Dunca nu cunoaște după mai bine de 1 an de administrație că nu primarul votează o hotărâre, ci consilierii, fie ei locali sau județeni. „Domnule Dunca, din nou sunteți pripit, ca mai de fiecare dată. V-am promis ca la ședința ordinară din 29 decembrie vom rediscuta propunerea dumneavoastră. Dar, nemaiavând ce scrie, ați ales, din nou, să vă exhibați online. Nici după un an jumate de administrație nu ați înțeles că primarul, spre deosebire de președintele Consiliului Județean, nu votează. Nu v-a informat Marcel când v-a dat acest imbold. Și da, eu, în continuare, nu cred în bunele intenții ale societății pe care o girați, dar, dacă consilierii vor considera oportun să vă voteze planul de afaceri, nu pot decât să mă conformez. Cât despre dumneavoastră, ar trebui să fiți mai atent la calitatea apei din Caransebeș care, și-așa, este prea scumpă și să faceți alocările bugetare așa cum este corect, cum vă pretindeți a fi, imparțial. Și porniți,domule, odată, stația nouă de tratare a apei, măcar după sezonul de schi”.
Ce va fi, vom afla și veți afla miercuri, când Consiliul Local Caransebeș ia din nou în discuție solicitarea AquaCaraș.
JCS-N.C.