Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Se împlinesc 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai, iar la Reşiţa, nepotul său, principele Nicolae, a avut parte de o inedită surpriză. În Valea Domanului au fost aduse primele borne ce vor fi montate pe Via Transilvanica în zona Reşiţei, una dintre ele reprezentându-l pe Regele Mihai!

„L-am rugat pe Alin (Uşeriu, preşedintele iniţiatorilor de la Tășuleasa Social – n.r.), să facem ceva pentru el, să rămână şi el pe traseu. Lângă Văliug este Vila Klaus, unde bunicul meu a stat un an“, a spus principele, care este şi ambasadorul proiectului Via Transilvanica.

Primele 31 de borne au sosit la Reşiţa, miercuri, în Valea Domanului. Dintre ele, 20 vor fi montate în oraş, restul în apropiere. În total, vom avea 256 de borne, pe parcursul traseului de 291 de kilometri din judeţ, cel mai lung din cele zece.

Primarul Ioan Popa a deschis discuţiile: „Suntem într-o companie frumoasă, îi avem alături de noi pe prinţul Nicolae, pe Alin Uşeriu. Suntem, în calitate de gazde, eu împreună cu Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean. Nu pot decât să mă bucur enorm că am ajuns în momentul în care au ajuns bornele care marchează traseul parcurs de Via Transilvanica în Banatul de Munte. Aici s-au lăsat 31 de borne, s-au lăsat câteva la Văliug şi de aici se pleacă mai departe, spre Valea Almăjului, Ineleţ“.

TIR-ul a fost pus la dispoziţie de preşedintele Romeo Dunca, la fel cum se va întâmpla şi cu elicopterul, care se va implica şi în operaţiunile de la Ineleţ şi din alte zone mai puţin accesibile cu bornele grele de piatră. Romeo Dunca a amintit şi de fluxul de sute de turişti care vor veni la noi pe traseu, pentru a-şi petrece câteva zile de concediu.

„De la Tăşuleasa Social şi până aici vor fi o mie de kilometri, trăim cu toţii pe aceeaşi cărare, a subliniat Alin Uşeriu, preşedintele Tășuleasa Social. Traseul prin Caraş-Severin, fiind cel mai lung, este şi cel mai dificil. Pentru că aceste borne sunt de câte 230 de kilograme, sunt din andezit, din materialul cel mai tare care poate fi sculptat. 40 de sculptori au lucrat mult ca să putem să predăm aceste borne. Să nu uitaţi, 256 de piese de andezit“. I-a apreciat pe primarul Nelu Popa şi Consiliul Judeţean, pentru implicare, sprijinul financiar şi logistic, aceştia deţinând 30 de kilometri din traseu.

„Deci proiectul funcţionează, este absolut remarcabil, pune comunităţile laolaltă, pe care să nu ne pierdem. Este drumul care uneşte şi asta mă bucură foarte mult“, a precizat preşedintele iniţiatorilor. Potrivit acestuia, este remarcabilă rapiditatea cu care se derulează acest proiect. Au avut la dispoziţie între 10 şi 30 de ani şi acum, la trei ani de la primul pas, au mai rămas trei judeţe.

Dincolo de aceste impresii optimiste, de unitate şi implicare, în Valea Domanului am cunoscut un altfel de principe. Nicolae era pregătit de muncă, a coordonat mai toate acţiunile şi a pus mâna la muncă la propriu.

În judeţ, proiectul va fi lansat la Gărâna, în 24 iulie. Deja sute de oameni au pornit pe Via Transilvanica, spre judeţul nostru.

JCS-A.M.