CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă suntem în plină pandemie iar agenţii economici se plâng că au fost nevoiţi să strângă cureaua şi să dea afară oameni, cifrele de la şomaj sunt ca-n vremurile bune…
Dacă la începutul anilor 2.000 Caraş-Severinul avea o rată a şomajului cu mult peste media pe ţară, sărind peste 14%, astăzi, pandemia pare că ţine lucrurile sub un control ciudat. Poate că firmele din judeţul nostru au ajuns la pragul la care nu mai au pe cine să dea afară. Aşa se face că rata şomajului a fost de 3,55% la sfârşitul lunii februarie, în creştere cu 0,22 puncte procentuale faţă de ianuarie şi cu 0,44 puncte procentuale mai mare decât în februarie 2020.
„Numărul total de şomeri la finele lunii februarie, de 3.779 persoane, a crescut cu 232 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.680 au fost indemnizaţi, iar 2.099 – neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 66 de persoane, iar numărul celor neindemnizaţi – cu 166 persoane faţă de luna precedentă. În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii februarie se prezintă astfel: 1.661 şomeri provin din mediul urban şi 2.118 – din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 şi 49 de ani (1.001), urmaţi de cei din grupa de vârstă între 50-55 de ani (755), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (178). Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (25,14%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 23,02% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare – 6,46%“, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
JCS-A.M.