Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În acest sens, e nevoie de revitalizarea activității societății SCHILIFT SRL Reșița, cea care administrează una din instalațiile de schilift de pe pârtia Slalom Uriaș de pe Muntele Semenic și care-i are ca acționari pe consiliile județene din Caraș-Severin și Timiș, dar și pe Primăria Văliug!

Un prim pas a fost făcut zilele trecute, când vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, a venit la Reșița pentru a se pune la masa discuțiilor cu Romeo Dunca și Nelu Popa. Iar veștile sunt îmbucurătoare: pârtia Slalom Uriaș de pe Semenic ar putea primi turiști la capacitate maximă în următorul sezon de iarnă, 2021 – 2022.

„Ne-am angajat ca, împreună, să repornim proiecte uitate care vizează cele două județe și pot să spun că niciodată cele două județe nu au colaborat la nivel administrativ atât de strâns ca acum. Am reușit reactivarea activității de la Schilift SRL în care CJ Timiș este parte alături de județul vecin și Primăria Văliug. Societatea administrează schiliftul pârtiei Slalom Uriaș de pe Semenic și, în baza acestei colaborări, am abordat mai multe posibilități de lucru, astfel încât pârtia să poată primi turiști la capacitate maximă în următorul sezon de iarnă. În prezent, echipamentul este relativ funcțional, însă are nevoie de diverse intervenții tehnice, fapt valabil și pentru pârtia în sine, lucrările urmând să fie realizare de către societate”, a declarat vicele județului Timiș, Alexandru Proteasa.

Discuțiile nu au vizat doar turismul, ci și proiectul comun de modernizare a liniei de tren Reșița – Timișoara. „Momentan, se lucrează la caietul de sarcini necesar licitării studiului de fezabilitate, această etapă fiind estimată ca termen de realizare de circa opt luni. Reamintesc că finanțarea proiectului se dorește a se face pe fonduri europene prin programul de redresare și reziliență”, a mai adăugat Proteasa.

JCS-Nina Curița

FOTO: Marius Andrițoi