CARAŞ-SEVERIN – Incendiile s-au produs doar în ultima săptămână din februarie, când salvatorii cărăşeni au intervenit în 89 de situaţii de urgenţă apărute la nivelul judeţului. 52 au fost de tip SMURD, iar 20 – incendii, cele mai multe fiind de vegetaţie uscată, puse intenţionat!
În săptămâna 22-28 februarie, pompierii militari cărăşeni au gestionat 89 de misiuni şi intervenţii în situaţii de urgenţă. Din cele 52 de intervenţii de tip SMURD, 49 au vizat acordarea de asistenţă medicală de specialitate, două au fost la accidente rutiere la Reşiţa şi Caransebeş, cu trei victime care au necesitat asistenţă medicală de urgenţă, una dintre ele având nevoie şi de manevre de descarcerare, şi încă o misiune SMURD în staţiunea Muntele Mic, de unde un echipaj SMURD a preluat de la cei de la Salvamont o persoană accidentată, căreia i-a fost acordată asistenţă medicală, fiind transportată la CPU Caransebeş.
Incendiile, însă, au spart liniştea ultimelor zile. Cum s-a crăpat un pic de primăvară, au şi început incendiile de vegetaţie uscată. Subit, temperaturile au urcat într-atât de tare, încât miriştile au luat foc în 17 locuri, în zona celor două municipii ale judeţului, dar şi în mediul rural, la Domaşnea, Mehadia, Ciudanoviţa, Ticvaniu Mare, Lăpuşnicel, Iablaniţa şi Gârbovăţ.
Potrivit pompierilor, toate aceste situaţii au fost provocate de folosirea focului deschis în spaţii deschise, pentru arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor uscate, totalul suprafeţelor afectate însumând 49 de hectare. Chiar şi aşa, situaţia explodează an de an, însă lista incendiatorilor traşi la răspundere de sistemul judiciar continuă să rămână goală.
În afară de acestea, s-au mai produs trei incendii, „unul la anexa unei gospodării din localitatea Glimboca, produs de un scurtcircuit la instalația electrică a casei, în urma folosirii unui cablu electric defect, pompierii salvând bunuri de aproximativ 8.000 lei; altul la podul unde se afla centrala termică a unei societăți comerciale din localitatea Bozovici, cauza incendiului constituind-o un scurtcircuit la instalația electrică a clădirii, în urma folosirii unor conductori electrici improvizați, pompierii salvând bunuri în valoare de aproximativ 50.000 lei; iar cel de-al treilea la acoperișul unei pensiuni din localitatea Bozovici, cauza probabilă fiind coșul de fum neprotejat termic, fiind salvate de la incendiu bunuri materiale în valoare de aproximativ 1.000.000 lei“, informează ISU „Semenic“.
JCS-A.M.