OCNA DE FIER – La un an de când cunoscutul mineralog cărăşean a plecat din „Casa Binelui“, cel care i-a fost mereu alături, scriitorul Erwin Iosef Ţigla, ne-a trimis un portret şi câteva gânduri pentru neuitare!
Sunt personalități ale locului, care au marcat acest frumos Banat Montan de-a lungul vieții atât de mult, încât rămân înscrise în Cartea de Aur a acestei părți de țară pentru veșnicie. O astfel de personalitate a fost și Constantin Gruescu, trecut la cele eterne acum un an de zile, în data de 22 ianuarie 2020, la el acasă, în „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
Născut la Dognecea, în data de 12 aprilie 1924, Constantin Gruescu a crescut, a învățat și a îmbătrânit iubind mineritul și oamenii dedicați adâncurilor. A adunat de-a lungul anilor minerale și roci din Munții Banatului, punând bazele Muzeului de Mineralogie Estetică a Fierului din casa sa, un muzeu privat care avea să facă cunoscute Ocna de Fier și Dognecea nu numai în țară, ci și departe peste hotarele României. Alături de Tanti Mia, soția sa, care l-a însoțit de-a lungul zecilor de ani în activitatea sa în slujba Binelui, Nea Costică Gruescu a fost un om deosebit, un om care a iubit locul său natal și l-a făcut cunoscut pretutindeni. Cei care răsfoiesc caietele sale de amintiri, cu înscrisuri lăsate drept dovadă de cei care au trecut pe aici, vor găsi nume de oameni importanți din știință și cercetare, din politică și administrație, din cultură și educație, reprezentanți ai caselor regale, ai bisericii, oameni importanți și simpli, elevi, studenți, maturi și bătrâni…
Pasiunea sa dedicată geologiei acestor plaiuri va dăinui pe mai departe prin donațiile sale oferite unor instituții din România și de pe mapamond, precum și prin ce ne oferă și astăzi „Casa Binelui” din Ocna de Fier.
De-a lungul vieții, lui Constantin Gruescu i-au fost decernate diferite ordine și medalii, diplome și însemne de recunoștință. Din partea Președinției României a fost recompensat, în data de 4 martie 2003, cu Crucea Națională „Serviciul Credincios”, cls. a III-a, a fost ales Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin (19 aprilie 2004), al Municipiului Timișoara (27 aprilie 2004), al orașului Bocșa (17 aprilie 2014), al comunelor Ocna de Fier (26 februarie 2003) și Dognecea (10 mai 2002), Membru de Onoare al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (21 decembrie 2011) și al Comunității Românilor din Uzdin / Serbia (23 aprilie 2002). A primit, printre altele, Diploma „Persona Maxima” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin (17 decembrie 2001), Diploma de Membru de Onoare al Muzeului Banatului din Timișoara (20 iulie 2007) și Diploma „Prieten prin excelență al etniei germane din Banatul Montan” (12 aprilie 2013). A fost membru al Societății Române de Științe Naturale, al Asociației Internaționale a Mineralogilor din Basel / Elveția, al Societății Culturale „Plai Mioritic” din Iași şi al Societății Române de Geografie.
Acum, la împlinirea primului an de la trecerea sa în eternitate, ne amintim cu mare drag de cel care ne-a deschis de fiecare dată cu mult drag Casa Binelui din Ocna de Fier, cel care va rămâne în amintirea noastră ca „Nea Costică“.
Erwin Josef Ţigla