CARAŞ-SEVERIN – E concluzia la care a ajuns președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, la finalul unei discuții cu echipa de implementare a proiectelor în infrastructura Caraș-Severinului!
Discuțiile s-au axat pe clarificarea situației juridice a tronsonului de drum județean Prislop-Semenic, pentru care Dunca anunță, în perioada următoare, atât demararea studiului de fezabilitate, cât și rezolvarea problemelor ce țin de intabularea drumului în Cartea Funciară.
„În scurt timp vom demara SF-ul. Putem găsi finanțare pentru o reabilitare totală a acestui sector de drum important pentru turiști. La discuții a participat și domnul Anderca, dânsul asigurându-ne că suprapunerile de teren cu persoane fizice de pe acest drum pot fi rezolvate astfel încât să avem tot traseul intabulat în Cartea Funciară. Condiție esențială pentru orice început“, a precizat șeful CJ.
Iar drumul Prislop-Semenic nu e singurul care duce spre zonele montane și se află în atenția Consiliului Județean. Potrivit lui Dunca, în discuțiile cu echipa de proiecte s-a stabilit și programul de lucru pentru implementarea altor trei investiții de reabilitare a căilor de acces spre zonele turistice. Este vorba de reabilitarea Drumului Județean Zăvoi-Poiana Mărului, lățirea drumului de la vechiul telescaun până pe platoul de pe Muntele Mic și asfaltarea, după trecerea din administrarea Romsilva, a conexiunii Poiana Mărului cu stațiunea de schi Muntele Mic, pe traseul râului Șucu.
JCS-Nina Curiţa