CARAȘ-SEVERIN – Acum că a început să ningă şi în Caraş-Severin, şi se anunţă şi pentru zilele următoare, în special în zona montană, autorităţile par mai implicate şi mai la datorie faţă de perioada anterioară!
Pornind de la avertizările meteorologice de ninsori însemnate cantitativ, polițiştii rutieri au dorit să transmită câteva îndemnuri conducătorilor auto, cărora le recomandă dotarea vehiculelor pentru condiţii de iarnă, păstrarea distanţei suficiente faţă de vehiculele din faţă, prudenţă în zonele cu pietoni, frânarea de motor, multă răbdare şi carburant suficient, mai ales pentru situaţii neprevăzute.
Atenție sporită, mai ales pe drumurile ce duc la munte, vă recomandă și cei de la Drumuri Județene Caraș-Severin. Potrivit acestora, în zonele montane din județ drumurile sunt deschise traficului rutier, dar se circulă în condiții de iarnă. Stratul de zăpadă măsoară 70 cm pe Muntele Semenic și 40 cm pe Muntele Mic. Meteorologii au emis un cod galben, valabil până sâmbătă la ora 04:00, caracterizat prin ninsori abundente în Munții Banatului. Operatorii de deszăpezire acționează cu utilajele și materialele antiderapante din dotare, în vederea menținerii condițiilor de siguranță în trafic. În cazul în care condițiile meteo o vor impune, Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin va solicita suplimentarea utilajelor de intervenție, pentru evitarea blocajelor.
„Recomandăm conducătorilor auto să circule cu maximă prudență, să adapteze viteza la starea carosabilului și să evite deplasarea dacă nu au autovehicule echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. Amintim participanților la trafic faptul că, potrivit OUG Nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, au obligația ca la întâlnirea indicatoarelor rutiere care afișează ilustrația <<Lanțuri antiderapante>> (în condiții de ninsoare, gheață sau polei) să-și echipeze autoturismele cu lanțuri de zăpadă, în caz contrar riscând amenzi din partea organelor abilitate. În județul Caraș-Severin, aceste indicatoare sunt montate la intrarea pe toate drumurile județene care fac legătura cu zona montană”, este mesajul celor de la Drumuri Județene.
JCS-A.M.