Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta a spus liderul PSD Caraș-Severin și candidat al acestui partid la președinția CJ, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat ce crede că-și dorește mai mult liderul PNL Caraș-Severin în alegerile locale: Primăria Caransebeș sau Consiliul Județean?

Silviu Hurduzeu consideră că  liberalii au sigur aceleași obiective ca social-democrații, asta însemnând cât mai multe primării, Consiliul Județean și o majoritate în forul de la județ: „Nu știu, nu vreau să-mi pun astfel de întrebări, prea puțin mă interesează pe mine ce-și dorește Marcel Vela. Știu ce ne dorim noi, și Primăria Municipiului Caransebeș, și primăriile celorlalte orașe și municipii, cât mai multe primării de comune și, sigur, președinția Consiliului Județean și o majoritate în CJ. Nu este foarte important pentru noi ceea ce își doresc adversarii noștri, cu siguranță și ei își doresc poate același lucru”.

Vizând un nou mandat în fruntea Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu le transmite cărășenilor că nu toate proiectele se pot realiza în patru ani. „Cei care cred că un proiect european, odată ce ai ideea despre el și începi să-l accesezi și să depui pentru el, până în momentul în care ai finalizat acel proiect, din diferite motive poate dura chiar și mai mult de patru ani finalizarea unui astfel de proiect, Nu e nicio rea intenție, se poate întâmpla fie să existe contestații, fie la procedurile de licitații să nu vină nicio firmă și să reiei procedura, există și birocrație chiar dacă au mai fost simplificate proceduri, dar totuși, până la urmă, finalizarea unor astfel de proiecte nu de fiecare dată se poate finaliza în 4 ani. Ceea ce este cel mai important e să existe acele proiecte, să se depună, să se obțină finanțare, și apoi încet-încet să fie finalizate”, concluzionează președintele PSD Caraș-Severin.

JCS-Nina Curiţa