BĂILE HERCULANE – Autorităţile locale din staţiunea legendarului Hercule au început pregătirile pentru noul sezon turistic şi încearcă să atragă un număr cât mai mare de vizitatori!
Se pare că iarna, blândă cum a fost, începe uşor-uşor să-şi vadă de drum şi să facă loc primăverii. Pe lângă lucrările de igienizare şi toaletare pe care le-am prezentat într-un material anterior, Primăria are în derulare mai multe lucrări menite să dea staţiunii de pe Valea Cernei un aspect cât mai prietenos şi mai modern.
Staţiunea este un mare şantier şi se lucrează intens la amenajarea Pieţei Hercules. De asemenea, Parcul Vicol trece printr-un amplu proces de transformare. Peste 90% din suprafaţă va fi constituită din spaţii verzi, aleile vor fi înierbate, va fi amenajată o fântână muzicală, se va monta mobilier urban modern şi se va instala un sistem performant de iluminare şi de monitorizare video. Se preconizează că în maxim două luni lucrările vor fi gata şi parcul va fi pregătit să-şi primească oaspeţii în straie noi. Operaţiunile menţionate mai sus fac parte dintr-un proiect mai amplu care prevede şi modernizarea Pieţei 1 Mai, precum şi a podurilor de la Pecinişca, Stadion şi de la Hotel Geta.
Pe lângă investiţiile în infrastructura staţiunii, care, trebuie să recunoaştem, are nevoie de intervenţii radicale şi urgente, Primăria se implică şi în promovarea activă a ceea ce înseamnă şi oferă Băile Herculane.
„În perioada 20-23 februarie vom trimite o delegaţie la Târgul de Turism de la Bucureşti. Vor merge reprezentanţi ai Primăriei, ai biroului de turism local şi ai agenţilor economici. Avem deja pregătite materiale promoţionale, pliante, broşuri, oferte etc. Încercăm să atragem cât mai mulţi turişti la Herculane. Staţiunea are nevoie de ei şi ne pregătim să-i întâmpinăm cum se cuvine. Aici sunt oferte pentru toate buzunarele, de la 2 stele la 4 stele, iar efectul terapeutic al apelor şi aerului de aici este binecunoscut şi apreciat. Suntem într-adevăr într-un mare şantier în staţiune, dar încercăm să oferim condiţii cât mai bune, să ne grăbim pe cât posibil cu lucrările şi să reuşim să aducem Băile Herculane la nivelul pe care îl merită şi la care este obligat de tradiţie“, declară Cristian Miclău, primarul staţiunii.
JCS-Flavius Militaru