Aradul pierde două investiţii occidentale. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, producătorul german de subansamble auto „Brose” a renunţat la o investiţie de 15 milioane euro, ce viza ridicarea unei fabrici în Arad, alegând Slovacia. În spatele acestei decizii stă faptul că autorităţile locale nu au reuşit să asigure suprafaţa de teren pentru derularea proiectului.
Primăria a pus la dispoziţia companiei o suprafaţă în Zona Industrială Sud, altfel cunoscută arădenilor ca Zona Industrială Zădăreni, însă aceasta a fost revendicată de foştii proprietari (subiect amplu dezbătut în ziarul nostru).
Primăria a promovat această zonă, deşi terenul pe care era amplasat parcul era revendicat în instanţă, mizând pe faptul că justiţia va da câştiga de cauză autorităţilor, în condiţiile în care acestea le-au oferit solicitanţilor alt teren (în Sânicolaul Mic). Cauza se judecă însă în continuare în instanţe şi naşte dispute chiar şi între oficialii Aradului.
Fără teren
Din informaţiile noastre, compania „Brose” părea dispusă să renunţe chiar la unele facilităţi pentru a putea investi la Arad, însă lucrurile s-au dovedit a fi prea complicate. O altă firmă germană producătoare de componente auto, „Webasto”, care intenţiona şi ea să investească pe acelaşi amplasament, a decis, în cele din urmă, să-şi ridice fabrica în Zimandul Nou (o investiţie de zece milioane euro).
Cele două companii germane au negociat în 2006 cu Primăria proiecte de peste 40 milioane de euro şi achiziţionarea unor suprafeţe de teren în Zona Zădăreni (de circa 50 hectare) pentru ridicarea de fabrici pentru producţia de sisteme de închidere pentru geamuri şi parasolare auto, dar şi pentru dezvoltarea unui departament de cercetare.
„Regret că nu am putut să le oferim acestor firme teren în Arad, pentru că Primăria nu a putut licita terenurile din Zona Industrială Zădăreni. Toate acestea s-au întâmplat pentru că Zona Zădăreni nu este susţinută de nimeni, mai mult chiar a fost atacată”, a declarat primarul.
A.B.
