A căzut cortina peste Campionatul Naţional de handbal pentru juniori I, cu turneul final de la Plopeni, încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. Printre cele mai bune şase formaţii din ţară, s-a aflat şi echipa Liceului „Traian Vuia“ Reşiţa, pregătită de prof. Lucia Moruţ.
Din păcate, la final, handbaliştii reşiţeni au ocupat locul al IV-lea, la egalitate de puncte (5) cu C.S.Ş. Nr. 2 Baia Mare, ocupanta locului al III-lea, care a intrat în posesia medaliei de bronz.
Un verdict nedrept, în condiţiile în care partida dintre cele două combatante s-a încheiat nedecis, 35-35 (încă din turneul semifinal), iar „Traian Vuia“ a fost singura echipă care a învins noua campioană a ţării, L.P.S. Piatra Neamţ. Medalia de bronz s-a decis în urma jocului dintre C.S.Ş. Galaţi (care avea asigurat locul secund) şi C.S.Ş. Nr. 2 Baia Mare, scor 35-42.
„Am pierdut medalia de bronz, dar cei care au fost în sala din Plopeni au văzut ce s-a întâmplat, ne-a declarat profund dezamăgită prof. Lucia Moruţ. Oricum, sunt mulţumită şi de locul al IV-lea. Îi felicit pe băieţi, şi sper să ajungă la echipe de seniori bine cotate în handbalul românesc“.
Revenind la turneul final, iată rezultatele complete ale Liceului „Traian Vuia“: 36-42 (20-20), cu Extrem Baia Mare; 31-38 (17-16), cu C.S.Ş. Galaţi; 37-34 (19-17), cu Marta Baia Mare; 35-35 (15-15), cu C.S.Ş. Nr. 2 Baia Mare; 46-44 (19-23), cu L.P.S. Piatra Neamţ.
Prof. Lucia Moruţ a avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Fercea (desemnat cel mai bun portar al turneului final), Cerpaş, Dâll, Acea, Bugariu, Ille, Bosneac, Popa, Neamţu, Vulpe, Lupşe, Căprariu, Dinescu, Cipoş, Ciobanu.
Marius moraru
