Startul se va da în Ungaria, sâmbătă, la ora locală 9. Sosirea în oraşul nostru
va avea loc începând cu orele 14, pe platoul din centrul municipiului.
Acest eveniment sportiv va fi completat de o serie de programe culturale şi
de divertisment (prezentate de actorul arădean Zoltan Lovas), organizate în
faţa Primăriei, între orele 14,00 – 20,00. Protagonişti vor fi membrii formaţiilor
de dans sportiv, dans modern, aerobic şi dans popular de la Palatul Copiilor,
trupa de break-dance de la Casa Izvor, formaţia de dansuri ţigăneşti a Complexului
Curcubeu şi cea a Liceului de Artă, majoretele Liceului „Csiky Gergely”, formaţia
de muzică instrumentală a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”.
Duminică, la ora 9,00, se va da startul în cursa retur, Arad – Bekescsaba,
ce se va desfăşura pe un traseu mai scurt (93 de kilometri), din faţa Primăriei.
Pentru buna derulare a maratonului se face apel la înţelegerea conducătorilor
auto pentru a facilita traversarea prin oraş a concurenţilor pe următorul taseu:
Primărie – str. Horia – str. George Coşbuc – Piaţa Spitalului – Calea Victoriei
– Piaţa UTA – Calea Aurel Vlaicu.
A.H.
