Pedeapsa se aplică şi în cazul celor care vor vota de mai multe ori sau merg la
scrutin fără a avea drept de vot.
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de
a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Pedeapsa prevăzută la alin. (1) se aplică şi persoanei care votează fără
a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua referendumului.(conform
art. 54, Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului)
Legea referendumului prevede şi sancţiuni dure, de până la 7 ani, pentru cei
care fraudează alegerile.
Art. 55
(1) Tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă
a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea
prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale se pedepsesc cu
închisoare de la 2 ani la 7 ani.
Art. 56
(1) Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare, furtul urnei
sau al documentelor electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani,
dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. (conform Legii nr. 3/2000
privind organizarea şi desfăşurarea referendumului)
