Caraş-Severin, Romania

Reprezentanţii World Harmony Run aleargă pe Bătrânul Continent. Ca simbol al armoniei, poartă o torţă aprinsă pe traseul străbătut. În număr de 13 (8 din străinătate, 5 români), ei transmit un mesaj de pace prin 49 de ţări.

Au început să alerge la Lisabona, în martie, iar ieri au ajuns în oraşul nostru. Este vorba de nu mai puţin de 27000 kilometri, aventura urmând să se încheie la Amsterdam, pe 10 octombrie.

Cu braţele deschise

Arădenii i-au primit pe alergători în spiritul acestora. Cu braţele deschise. Monica Anghel, inspector pe probleme de sport, s-a aflat în plutonul sosit în faţa Primăriei, primarul Gheorghe Falcă fiind invitat, la rândul lui, să se alăture participanţilor.

Un rol important în primirea oaspeţilor l-a jucat Ioan Marconi (preşedinte Asociaţia Atletismului Arădean). Au urmat obişnuitele luări de poziţie, apoi alergătorii şi-au interpretat imnul.

Căpitanul delegaţiei, sârbul Predrag Knezevic a sintetizat astfel crezul colegilor săi: „Punem accentul pe armonie, prietenie şi pace. Suntem împotriva rasismului, a extremelor. Vă mulţumim pentru primirea făcută”.

A.H.