Atmosfera din comună a fost astăzi una deosebită. Reprezentanţii Uniunii Croaţilor din România, în frunte cu deputatul Mihai Radan, se pregăteau încă de la primele ore ale dimineţii pentru întâmpinarea unei delegaţii importante.
Din delegaţia respectivă au făcut parte reprezentanţi ai guvernului, Parlamentului Croaţiei şi Ambasadei Croaţiei în România. De asemenea, la Caraşova au mai fost prezenţi şi reprezentanţi ai DRI de la Bucureşti.
Scopul vizitei a constat în identificarea problemelor etniei croate din România şi a modului în care acestea sunt rezolvate. Vizita se înscrie într-o suită de acţiuni organizate în cadrul manifestării „Dialog româno-croat pe tema minorităţilor naţionale“.
Principalele probleme discutate au vizat învăţământul şi infrastructura. „Probleme sunt peste tot. Însă la capitolul minorităţi, România poate fi luată drept exemplu. Pentru marea majoritate a problemelor, autorităţile caută soluţii. Cel puţin aici, în Caraş-Severin, există o bună colaborare între etnia croată şi autorităţile româneşti. Sunt şi ţări unde rezolvarea problemelor minorităţilor, şi mă refer în special la etnia croată, este doar o perdea colorată“, ne-a spus deputatul Mihai Radan.
După dezbaterea de la sediul Uniunii Croaţilor din Caraşova, înalţii oaspeţi au mers la Copăcele, unde s-a încercat identificarea problemelor minorităţii ucrainiene din zonă. „Dialogul româno-croat“ se încheie mâine, 31 mai 2007, la Timişoara.
Nina Curiţa
