Conform analizelor Ministerului Sănătăţii două sortimente de pastă de dinţi (Maxam Triple Action de 135 de grame şi Spearmint Tri Leaf Travel Pack de 25 de ml.), fabricate în China conţin o substanţă într-o concentraţie de 50 de ori mai mare decât cea permisă.
În Spania şi în America au fost deja retrase toate tuburile toxice de la vânzare şi au fost oprite importurile de pastă de dinţi din China. În acest sens, şi echipele de inspectori din România au pornit controalele în toată ţara, pentru a retrage de la vânzare tuburile periculoase.
În judeţul Caraş – Severin, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au început şi ei acţiunile de verificare a agenţilor economici. Deocamdată pe raza judeţului nostru nu au fost găsite nici una din cele două paste de dinţi periculoase, însă controalele continuă.
„Faptul că nu am găsit nimic, nu înseamnă că vom renunţa. Vom realiza aceleaşi controale ca şi până acum“, a declarat Daniel Hobian, inspector şef adjunct al Oficiului Caraş-Severin.
Până în prezent, pe raza judeţului Caraş – Severin, au fost efectuate un număr de zece acţiuni de control. Acţiunile au fost desfăşurate în perioada 7.08 – 15.08 a.c. şi au vizat identificarea produsului Maxam Triple Action de 135 de grame şi a Spearmint Tri Leaf Travel Pack de 25 de ml.
Conform declaraţiilor specialiştilor, produsele menţionate prezintă un risc crescut de patologie atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Controalele au vizat în principal supermarketurile, dar şi magazinele de profil.
Nici operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea de comercializare în Piaţa Agroalimentară din Reşiţa Sud şi în Piaţa Agroindustrială din Caransebeş.
Doina Rolea
