Caraş-Severin, Romania

REŞIȚA – Nu mai puțin de şase persoane au fost victimele a două incidente produse duminică seara, la interval de mai puțin de un sfert de oră unul de celălalt.

În primul, un bărbat a căzut în pârâul Sodol, în apropierea stadionului de la Minda, din Reşița, fiind salvat prin intervenția pompierilor militari din municipiu. Bărbatul era în stare de conștiență și a reușit să urce singur pe scara din dotarea autospecialei, ieşind din albia pârâului. Omul a fost preluat de cei de la Ambulanță.

După mai puțin de 15 minute a fost anunțat un accident rutier în urma căruia un autoturism a plonjat în același pârâu, la nici 300 de metri depărtare de primul incident. La fața locului a intervenit de urgență alt echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, căruia i-a venit în sprijin şi echipajul angrenat în primul incident. Accidentul s-a soldat cu cinci victime, printre care şi un copil. Trei dintre acestea au fost scoase din autoturism de către alți participanți la trafic, care le-au şi dus la spital. Celelalte două victime au fost scoase din râpă de către pompierii militari cu ajutorul tărgilor, fiind preluate de cei de la Ambulanță în stare de conștiență.

Potrivit IPJ Caraș-Severin, accidentul ar fi fost produs de un şofer fără permis. Autoturismul condus de un reşițean de 53 de ani circula dinspre Văliug spre centrul municipiului, a derapat pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, și a plonjat în albia pârâului de la o înălțime de 4-5 metri. În autoturism se aflau cinci persoane adulte și un copil, ținut în brațe. Atât conducătorul auto cât și pasagerii nu au purtat centurile de siguranță.
În urma accidentului, doi pasageri au fost răniți grav, unul fiind transportată la Spitalul de Urgență Reșița iar celălalt la Timișoara. Restul persoanelor din autoturism au fost rănite ușor. Şoferul este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.