Caraş-Severin, Romania

„O șosea din Ungaria… un șofer în live pe Facebook… 9 persoane decedate… mai mulți copii orfani! STOP! E prea mult… demult este prea mult!, se arată într-o postare pe contul de Facebook al Ministerului Afacerilor Interne. Apelul vine după ce, marți, 9 români și-au pierdut viața în apropiere de Budapesta. Microbuzul în care se aflau a intrat în depășire și a fost strivit de un camion care circula regulamentar.

Imagini incredibile au apărut pe Internet. Șoferul microbuzului transmitea în direct, pe Facebook, în timp ce conducea. „Dragi prieteni, dacă vă aflați într-un mijloc de transport în comun și vedeți că șoferul folosește telefonul mobil, nefiind atent la drum și punându-vă în pericol viața, luați atitudine! Și dacă nu înțelege, sunați la 112… până la urmă este vorba de viața dumneavoastră!“, îndeamnă autoritățile. Postarea se adresează direct nu doar pasagerilor, ci și conducătorilor auto. „Pentru voi cei care conduceți mijloace de transport în comun (autocare, microbuze, taxiuri etc), înțelegeți că aveți în responsabilitate și viața noastră… dacă la a voastră nu țineți!“, este atenționarea fermă a ministerului. „Și nu uitați: nu sunteți singurii participanți la trafic, iar șoselele nu vă aparțin! Teribilismul vostru poate face ca această imagine să fie ultima amintire a familiei despre voi!“, se mai arată în postare. Mesajul se încheie în același ton „Înţelegeţi odată pentru totdeauna!“.