Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – …dorim să nu se umble la Pilonul 2 de pensii pentru ca românii să aibă bătrâneţi liniştite. Asta spunea preşedintele PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, care a ţinut vineri la Reşiţa o conferinţă de presă a cărei principală temă a vizat Pilonul 2 de pensii.

„Încă din primăvara anului trecut a apărut informația legată de naționalizarea Pilonului 2. Scandalul iscat a făcut ca Guvernul să dea înapoi, pentru un timp. În vara lui 2017, noul ministru de Finanțe anunța desființarea Pilonului 2. Inabilitatea acestui anunț și noul scandal iscat a temporizat din nou acest demers. În toamna anului trecut PSD-ALDE s-a repliat și a ales o strategie în mai mulți pași: diminuarea contribuțiilor către Pilonul 2 și abia apoi naționalizarea. Primul pas a fost făcut prin emiterea de către Guvern a OUG nr. 82/2017. Pilonul 2 de pensii este un fond administrat privat, compus din conturile individuale ale tuturor angajaților care au astăzi sub 45 de ani. Contribuțiile la Pilonul 2 sunt azi în cuantum de 3,75% din salariul brut, se scad din cei 25% CAS, fiind banii virați automat în contul individual al fiecărui angajat. Banii din Pilonul 2 pot fi retrași (contribuțiile acumulate + profit) la împlinirea vârstei de 60 de ani, fie într-o singură tranșă, fie eșalonat, în funcție de opțiunea titularului. Banii din Pilonul 2 sunt proprietatea celor care contribuie, nu a Statului! Se acumulează în conturi individuale și pot fi lăsați moștenire în cazul în care titularul nu beneficiază de ei“, spunea şeful liberalilor cărăşeni!

Marcel Vela a mai menţionat şi faptul că rațiunea înființării Pilonului 2 de pensii este aceea ca actualii angajați / viitorii pensionari să aibă un supliment financiar în momentul ieșirii la pensie, în mod complementar cu pensia pe care o vor primi de la stat. Din Pilonul 2 rezultă o pensie suplimentară, care va completa pensia la care au dreptul toți angajații în virtutea contribuției realizate la Pilonul 1. Cele 2 tipuri de pensii NU se exclud, ci din contră, se completează.

„De ce Pilonul 2? Întrucât România se va confrunta cu o majoră problemă demografică, respectiv ieșirea la pensie a unei generații de actuali angajați care reprezintă un vârf demografic. Astfel, numărul pensionarilor raportat la cel al salariaților va ajunge să fie 3 la 1 (în prezent este 1 la 1). Iar fără soluții de tipul Pilonul 2 (acumulare și multiplicare) plata unor pensii decente de la stat va fi aproape imposibilă. Vom avea o amplă campanie de informare, pentru că tragem un semnal de alarmă. Vrem ca românii să aibă bătrâneţi liniştite şi să nu se întâmple un lucru incorect, ilegal şi imoral cu banii lor“, a mai precizat senatorul cărăşean.

Marcel Vela a mai spus că nu înţelege raţionamentul după care se ghidează PSD când vorbeşte de Pilonul 2 de pensii, pentru că : „Legea, prin care Guvernul vrea să umble la cei 9,1 miliarde de euro acumulate pe acest pilon afectează inclusiv pesediştii. Chiar nu îi înţeleg“.