Caraş-Severin, Romania

Deşi s-a dorit marcarea acestui moment prin organizarea unor concerte, vremea nefavorabilă i-a determinat pe organizatori să amâne evenimentul pentru o altă dată, ce urmează a fi stabilită ţinându-se cont şi de capriciile vremii.

Cu sau fără concert inaugural, ştrandul şi-a deschis porţile, baza de agrement fiind pregătită să-i primească pe caransebeşeni.

Deşi ştrandul este administrat de aceeaşi firmă ca şi în anul trecut, noutăţile nu lipsesc. În primul rând, firma câştigătoare a licitaţiei organizate anul trecut pentru concesionarea Ştrandului Municipal, SC Schafer SRL, are acum un alt proprietar. Ceea ce înseamnă că, deşi în scripte se află acelaşi investitor ca şi anul trecut, în fapt baza a fost preluată de alţi oameni de afaceri.

O schimbare care, cel puţin până acum, a fost pozitivă, având în vedere investiţiile realizate.

Conducerea societăţii ne-a informat că, din luna februarie, când au fost demarate lucrările, s-au cheltuit peste 100.000 de euro. Astfel că investiţiile sunt în grafic, câştigătorul licitaţiei având obligaţia să investească 300.000 de euro. Banii cheltuiţi se regăsesc în achiziţionarea de mobilier, reamenajări, reparaţii capitale etc.

Una dintre noutăţi o constituie şezlongurile, pe care caransebeşenii le vor putea închiria din acest an. Preţul de intrare la ştrand va fi acelaşi de anul trecut – un leu.

Amatorii de petreceri în aer liber se pot bucura şi în acest an. Va fi păstrată tradiţia Serbărilor Verii. Mai mult, administratorii bazei de agrement din Caransebeş intenţionează ca, măcar o dată în fiecare lună, să organizeze „Joia Bănăţeană“.

În plus, la sfârşitul fiecărei săptămâni din sezonul cald, tinerii se vor putea bucura de organizarea discotecilor în aer liber.

Iulius Pîrvu

[email protected]