Caraş-Severin, Romania

Aproape doi ani şi jumătate, acesta a bătut la multe uşi sperând să găsească ajutor. Zilele trecute, dl Stan s-a aflat în redacţia „Timpul“, sperând că ajutorul ar putea veni în acest fel.

Încadrată în gradul I de handicap, Elena Stan şi soţul ei trăiesc din doar 450 de lei lunar. Veniturile familiei se compun din pensia de handicap a femeii de 59 de ani şi din pensia soţului. „Plătim chirie peste 300 de lei pe lună, iar medicamentele sunt foarte scumpe“, ni s-a plâns dl Stan de condiţiile în care el şi soţia sa trăiesc în garsoniera din blocul 1 IMR de pe Strada Albăstrelelor.

Am vizitat familia Stan la domiciliu, prilej cu care bărbatul de 67 de ani ne-a vorbit despre demersurile pe care le-a făcut pentru a obţine o locuinţă socială. „Am vorbit cu dl primar, m-am adresat şi prefecturii. Până acum, nu s-a rezolvat nimic. Ce-o să se-ntâmple cu noi? Dacă ne dă afară, ajungem pe drumuri“, povesteşte acesta cu îngrijorare.

Am supus cazul familiei Stan atenţiei viceprimarului Dorinel Hotnogu. O posibilă soluţie ar putea fi mutarea familiei Stan în unul dintre cele două blocuri din cartierul Mociur pe care primăria intenţionează să le achiziţioneze de la proprietarul Crosi SA. Intenţia primăriei este de a amenaja aici locuinţe sociale. Reţinem însă, din declaraţia viceprimarului Hotnogu, faptul că procedura preluării presupune timp şi, în prezent, se află în plină derulare.

Viceprimarul l-a sfătuit pe dl Stan să se adreseze compartimentului de asistenţă socială din cadrul Primăriei Reşiţa.

„Aici, situaţia sa va fi analizată în vederea găsirii unei modalităţi de sprijin în conformitate cu drepturile specificate de lege. În privinţa locuinţei sociale, dl Stan trebuie să se prezinte la camera 105 a Blocului 800 pentru a depune un dosar în acest sens“, a răspuns Hotnogu solicitării făcută de dl Stan prin intermediul nostru.

Ionel Ivaşcu

[email protected]